Cei mai bogați români în 2023. Ion Țiriac este tot pe 2, chiar dacă și-a mărit averea
Ca în fiecare an, celebra publicație Forbes își anunță topul celor mai bogați oameni din lume, iar în această listă și în 2023 se află nume importante din România. Așa că, citește mai departe și află cine sunt cei mai bogați români în 2023, iar ca fapt divers, Ion Țiriac este tot pe 2, chiar dacă și-a mărit averea considerabil.
Anul 2023 a fost un an greu și pentru miliardarii lumii
După cu arată și celebra publicație Forbes, anul 2023 a adus modificări importante în averile celor mai bogați oameni din lume. De altfel, în analiza sa, publicația americană spune că ”piețele negative, creșterile de dobânzi și acțiunile din sectorul tehnologic au pus pe butuci epoca alimentată de pandemie a averilor record ale miliardarilor”.
Citește despre: Cum petrec miliardarii lumii: totul despre orgii, droguri și ritualuri sataniste
În acest an, Forbes a numărat 2.640 de persoane pe lista anuală a miliardarilor lumii, cu 28 mai puține decât anul trecut și cu 115 mai puține decât în 2021. Dar nu a fost un an rău pentru toată lumea. De fapt, mai spune Forbes, s-au găsit 150 de noi membri care s-au alăturat în acest an rândurilor cu zece cifre.
Împreună, acești 150 de noi miliardari care sfidează piețele au o valoare de 344 miliarde de dolari, iar toți acești miliardari s-au îmbogățit în toate domeniile, de la finanțe și echipamente de fitness până la Formula 1 și modă.
În 2023 sunt cel puțin 3 proaspăt miliardari, nou-veniți în top
Printre cei mai faimoși nou-veniți se numără unele dintre cele mai cunoscute fețe din lume, și anume muzicianul Jimmy Buffett, care are, conform publicației, o avere de 1 miliard de dolari transformându-și afacerea într-una profitabilă de branding care a imprimat numele Margaritaville pe restaurante, hoteluri și cazinouri.
Vezi și: Miliardarii care au donat pentru Notre-Dame, luați la țintă de hackeri: mesajul grupării Anonymus
Forbes mai spune că un alt nou venit, Tom Ford, s-a alăturat listei după ce și-a vândut afacerea de îmbrăcăminte, parfumuri, produse cosmetice și de îngrijire a pielii către Estée Lauder pentru 2,8 miliarde de dolari în noiembrie.
Iar Tiger Woods, cu o valoare netă de 1,1 miliarde de dolari, și LeBron James, având o valoare de 1 miliard de dolari, s-au alăturat listei ca fiind singurii doi sportivi activi care sunt miliardari după ce și-au transformat veniturile masive din sport și din sponsorizări în averi de zece cifre prin mișcări de afaceri inteligente.
Află despre: Cele 5 trăsături pe care le au persoanele care ajung milionare. Le ai și tu?
Forbes a anunțat care sunt cei mai bogați români în 2023
Dacă la nivel mondial vorbim de nume grele, în aceeași listă, dar parcă ceva mai modești, se află și câțiva miliardari de origine română, iar cel mai cunoscut la acest moment este Daniel Dines, proprietarul companiei UiPath, cotată și pe bursa americană, dar acesta se află pe locul al treilea cu o avere de 8 miliarde de lei.
Citește despre: Românul mai bogat decât Ion Țiriac. Cine este Daniel Dines și cum a bătut recorduri naționale compania lui
Conform variantei românești a celebrei publicații financiare americane, anul 2023 i-a readus pe locul întâi pe nimeni alții decât frații Dragoș și Adrian Pavăl, cu o avere de 16 miliarde de lei.
Surprinzător, deși în acest an Ion Țiriac și-a mai rotunjit veniturile, nu a reușit decât un loc doi, cu o avere de 10 miliarde de lei, iar pe locurile 4 și 5 îi găsim pe Ion Stoica ș partenerul sau Matei Zaharia, deținătorii start-up-ului american ”DataBricks”, cu o avere de 7,6 miliarde de lei.
Pe un loc 10,din păcate, deși au planuri mari de viitor, se află cei doi co-proprietari ai One United Properties, companie de antreprenoriat în imobiliare, cu o avere estimată la 2,6 miliarde de lei.