Societatea de Transport București (STB) schimbă regulile după care se vor acorda amenzile. Astfel, cei care ocupă un scaun cu bagaje, vor fi amendați, dacă nu validează o călătorie în plus. Cât trebuie să scoți din buzunar dacă nu validezi cardul la urcare.
Amenda pentru călătoria fără validarea legitimației de călătorie la STB (fost RATB) va crește la 500 de lei, potrivit noului regulament al serviciului de transport public din Bucuresti și Ilfov.
Noile amenzi sunt la Capitolul 13 – Răspunderi și sancțiuni, din noul regulament al serviciului de transport public din București și Ilfov publicat pe site. Astfel, în funcție de gravitate, amenzile pot fi între 100 și 500 de lei, potrivit Digi24.
– călătoria fără titlu de călătorie valabil (emitent, operator, tarif și perioadă de valabilitate) și validat la începutul călătoriei, sau fără un alt document care să permită efectuarea călătoriei;
– împiedicarea în orice mod a personalului cu competenţe, desemnat de către operatorul de transport/ transportatorul autorizat, să-şi exercite atribuţiile de serviciu la bordul vehiculelor de transport în comun, în staţii ori la capetele de linii;
– agresarea fizică sau verbală a personalului cu competenţe, desemnat de către operatorul de transport/transportatorului autorizat, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu la bordul vehiculelor de transport în comun, în staţii ori la capetele de linii;
– solicitarea de deschidere a uşilor vehiculelor de transport public de persoane, între staţii sau la semafoare;
– angajarea de discuții cu conducatorul vehiculului de transport în comun în timpul circulației;
– împiedicarea organelor de control să-și exercite atribuțiile, inclusiv refuzul de legitimare;
– călătoria pe scări, pe părţile laterale sau în afara caroseriei vehiculelor;
– intervenţia neautorizată la aparatele/ instalaţiile vehiculului;
– acţionarea semnalului de alarmă fără a exista un pericol iminent pentru siguranţa vehiculului sau a călătorilor;
– producerea dezordinii în orice mod la urcare, la coborâre sau în interiorul vehiculului;
– lipirea afişelor în interiorul sau exteriorul vehiculului, precum și în stații, cu excepția situațiilor în care asemenea acțiuni sunt realizate în cadrul unor contracte comerciale semnate cu operatorii, cu autoritățile contractante sau cu ADTPBI;
– deteriorarea sau murdărirea sub orice formă a vehiculului;
– desfăşurarea unei activităţi comerciale neautorizate în interiorul vehiculului și în stații; o. fumatul şi consumul de băuturi alcoolice în interiorul vehiculului; p. tulburarea ordinei şi liniştei celorlalţi călători.
– aruncarea de obiecte de orice fel pe fereastra ori uşa vehiculului;
– transportarea de materiale inflamabile (butelii de aragaz, butelii pentru oxigen sau acetilenă, bidoane cu benzină sau petrol, bidoane cu carbit, arme de foc neasigurate, etc);
– transportarea materialelor care ar putea produce neajunsuri celorlalţi călători, prin mirosurile pe care le emană, prin ardere, coroziune sau murdărie;
– transportarea păsărilor sau animalelor vii. Excepţie fac câinii însoţiţi care au lesă şi botniţă, ori a animalelor mici ţinute în braţe, dar cu respectarea OUG 55/2002; v. transportarea bagajelor sau obiectelor de dimensiuni mari (saci, lazi, mobilier, bare, metalice, etc.);
Dacă călătorești cu mijlocul de transport în comun fără să validezi cardul, atunci vei primi o amendă în valoare de 150 de lei. Iar în cazul în care ocupi un alt scaun cu bagaje, fără să validezi o călătorie în plus, vei primi o amendă de 100 de lei.
Amenda se poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului verbal ori, după caz, de la data comunicarii acestuia, jumatate din minimul amenzii prevazute în actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul verbal. Călătorul care a săvârșit una dintre contraventiile prevazute la alin 2 litera a, poate achita pe loc contravaloarea unui titlu de călătorie la tarif special, supra-taxa, fără a se mai încheia proces verbal de contravenție, arată STB.