Ceartă între Bianca Drăgușanu și Victor Slav. Ce acuze grave îi aduce blonda: „E exclus!” EXCLUSIV

de: Ana Maria Păsat
17 12. 2021

Bianca Drăgușanu i-a răspuns fostului său soț, după ce acesta a declarat că speră să găsească o înțelegere pentru a petrece sărbătorile cu fiica sa, Sofia. Fosta asistentă tv i-a transmis lui Victor Slav că e liber să-și vadă fiica dacă dorește, deși o face destul de rar în ciuda faptului că locuiește în București.

Ceartă între Bianca Drăgușanu și Victor Slav

Bianca Drăgușanu și Victor Slav au divorțat în anul 2014, iar fiica lor, Sofia, a apărut la câțiva ani după separarea oficială, când cei doi se împăcaseră și formau din nou un cuplu, dar fără acte.

Între timp, cei doi s-au despărțit definitiv după nașterea fetițe, iar de atunci au încercat să fie în relații cât se poate de bune, de dragul fiicei lui. Bianca i-a permis fostului iubit să-și vadă copila de fiecare dată când a dorit și să și petreacă timp cu el. Ei bine, de data aceasta, situația s-a schimbat.

Ce îi transmite Bianca fostului iubit

Bianca i-a comunicat fostului soț, prin intermediul Playtech.ro, după ce acesta a declarat în presa că speră să găsească o înțelegere pentru a petrece sărbătorile cu fiica sa, că este exclus ca Sofia să plece la acesta. Aceasta i-a mai transmis, totodată, că dacă-și dorește, poate veni oricând să o vadă, doar că nu prea a făcut acest lucru în ultimul timp, deși locuiește tot în capitală.

„Fata va sta cu mine de sărbători, asa cum a stat mereu. E exclus să plece cu el. Dacă vrea, poate să vină să o vadă, dar o face rar. Parcă ar sta în alt oraș. În plus, fata nu cere să meargă la el. Noi vom petrece Crăciunul în familia, va veni și sora mea”, a declarat Bianca Drăgușanu pentru Playtech.ro.

Ce planuri și-a făcut Victor Slav cu Sofia

La rându-i, cu câteva zile înainte, Victor Slav declarase că vrea ca Sofia să fie cu familia lui de sărbători.

„De fiecare dată, eu petrec Crăciunul în familie. Anul trecut, Sofia a petrecut cu mine, sper ca și anul acesta să fie la fel. O să vorbesc cu mama ei să vedem cum facem programul de sărbători. Fac cumva să-mi iau copilul. O să stea cu mine, cu mama, o să o duc și la sora mea, toată lumea o îndrăgește”, a declarat Victor Slav pentru cancan.ro.

Slav spune că fiica sa se înțelege foarte bine cu actuala lui iubită

Slav a mai spus, totodată, că fiica sa se înțelege foarte bine cu actuală lui iubiă.

„Copilul se înțelege foarte bine cu ea. Noi avem o relație de mai bine de doi ani, și au interacționat de nenumărate ori. Nu știu cum face, dar toți copii trag la ea, mai ales Sofia. Este un lucru foarte bun că se înțeleg bine. Mă bucură enorm”, a adăugat Victor Slav pentru sursa citată.