Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani și îți arată modul inedit prin care face bani noua generație
La frageda vârstă de 21 de ani, Kylie Jenner a intrat în clasamentul Forbes ca fiind cea mai tânără miliardară din toate timpurile. Deși are o gramadă de activități care au facilitat obținerea titlului, cei mai mulți o știu doar din poziția de divă pe Instagram.
Kylie Jenner este cea mai tânără prezență în ultimul clasament Forbes. Tânără în vârstă de 21 de ani și-a creat o imagine online foarte puternică prin postări record pe Instagram, dar se pare că a reușit să câștige foarte mulți bani prin intermediul liniei sale de cosmetice. Cel mai tânăr membru al clanului Kardashians deține compania Kylie Cosmetics, creată în urmă cu mai puțin de trei ani.
În prima fază, produsele Kylie Cosmetics s-au comercializat în mod exclusiv online. A urmat disponibilitatea în câteva magazine reale de tip pop-up din SUA. De curând însă, Kylie a semnat un contract de exclusivitate cu retailer-ul Ulta, iar acum, linia sa de cosmetice a ajuns să fie disponibilă în peste 1000 de magazine ale francize. Ca referință, un singur ruj ”creat” de Kylie Jenner costă 29 de dolari.
În ultimele șase săptămâni, Kylie Cosmetics a avut încasări din vânzările Ulta de aproximativ 54,5 milioane, potrivit estimărilor făcute de către Oppenheimer. „ Am intrat în câteva magazine și am făcut aceleași lucruri pe care le fac mereu pe social media, iar asta a funcționat”, a declara miliardara.
Brandul Kylie Cosmetics este deținut în totalitate de către Kylie Jenner, iar conform celor de la Forbes, valoarea acestuia este estimată la această oră la aproximativ 900 de milioane de dolari. Pornind de la cifra respectivă, la doar 21 de ani, Kylie Jenner este acum miliardară, cu o avere estimată la aproximativ un miliard de dolari. În contextul în care și-a construit singură averea de la zero, performanța tinerei este cu atât mai impresionantă.
Până la obținerea titlului de cel mai tânăr miliardar de către Kylie Jenner, acesta a fost deținut de către Mark Zuckerbeg la vârsta de 23 de ani.