La 26 de ani, Eugenie Bouchard face furori pe internet. Aflată în topul celor mai sexy jucătoare de tenis din lume, canadianca își caută iubit pentru carantina în care se află în această perioadă. Deși e necesară în protejarea de coronavirus, autoizolarea îi pare destul de plictisitoare, așa că pentru a destinde atmosfera haioasa sportivă a postat un mesaj care a pus fanii pe jar.
Numărul 131 WTA nu are o relație, iar în această perioadă se află în autoizolare, ca mulți alți sportivi. Nu doar de antrenamente se ocupă, ci și de interacțiunea cu fanii. Așa că a postat un mesaj haios pe contul de Twitter, uficient pentru a stârni imaginația admiratorilor.
„Nu că m-aș plânge, dar carantina ar fi mai distractivă dacă aș fi cu iubitul”, a scris Genie Bouchard.
Imediat după postarea sportivei, răspunsurile au început să curgă, care mai de care mai haioase, spre amuzamentul jucătoarei.
„Nu vreau să mă laud, dar am 12 role de hârtie igienică în baie”, a spus unul dintre utilizatorii Twitter.
„Am şase sticle de gel dezinfectant pentru mâini, 18 role de hârtie igienică şi mai multe săpunuri cu diverse arome în caz că Genie vrea ceva carantină şi relaxare”, a notat un alt fan.
not complaining, but i feel like quarantine would be a lot more fun with a boyfriend
— Genie Bouchard (@geniebouchard) March 18, 2020
Mulți bărbați i-au răspuns la mesaj și s-au oferit să îi fie alături, însă rămâne de văzut dacă Eugenie își va alege așa un iubit. Jucătoarea e în repaus cel puțin până pe 7 iunie, după ce WTA a anulat toate turneele în această perioadă.
Eugenie Bouchard, alintată Genie, s-a născut pe 25 februarie 1994, la Montreal, în Canada. Jucătoarea ocupă în prezent locul 131 în clasamentul WTA.
La Turneul de tenis de la Wimbledon din 2014, Bouchard a devenit prima canadiană care a ajuns într-o finală de Mare Șlem la simplu, fiind învinsă de Petra Kvitová. A ajuns în semifinale la Australian Open 2014 și la Turneul de la Roland Garros 2014, și a câștigat titlul la turneul de junioare de la Wimbledon din 2012. La sfârșitul WTA Tour 2013, a fost numită WTA Newcomer of the Year.
Cel mai bun loc ocupat în clasamentul WTA (la simplu) a fost 5, pe 20 octombrie 2014.