Cea mai puternică femeie din lume. 90% dintre bărbați nu au forța ei. Cum arată
Brittany „Flex” Watts a început să facă sport la un nivel înalt după ce stilul său de viață începuse să o copleșească. Pandemia de COVID-19 nu a oprit-o din a se antrena în continuare pentru concursurile la care urmează să participe.
Brittany, o femeie puternică. 90% dintre bărbați nu au forța ei. Își subestimează până și partenerul
Brittany Watts, în vârstă de 31 de ani acum, locuia cu părinții în Oklahoma și lucra într-un bar în care își pierdea nopțile în fiecare seară, bând de cele mai multe ori peste măsură. La vârsta de 20 de ani, când unul dintre părinții ei a întâmpinat o problemă de sănătate, l-a însoțit la un curs de exerciții fizice și tot atunci a decis să-și schimbe viața.
Nu numai că este o fanatică a fitness-ului, ci se poziționează și pe locul 13 în lume la culturism feminin. Brittany spune că „95% dintre bărbații din sala de sport unde se antrenează nu se vor ridica nici pe departe la nivelul ei” și că pandemia nu a împiedicat-o să-și atingă obiectivele în ceea ce privește performanța pe care visează s-o atingă în această sferă.
De altfel, câtă vreme tot globul a fost blocat, ea a atins maximul personal de a ridica 360 de kilograme și speră să fie clasată pe primul loc în clasamentul feminim la IFBB până la finalul acestui an. Brittany participă la competiții sportive care implică săptămâni de antrenament în prealabil. Participanții sunt judecați în funcție de definiția musculară și de aspectul estetic al trupului lor îmbrăcat doar în costume de baie minuscule, arătat pe fundalul unei pieli bronzate profund și special aranjat cu un machiaj strident.
„Culturismul mi-a salvat viața. Eram autodistructivă”
Femeia estimează că ea și celelalte femei care participă la acest gen de competiții cheltuie aproape 5.000 de lire sterline pregătindu-se pentru un spectacol, în timp ce bărbații care concurează au o cheltuială mai mică. Dar pentru ea este o pasiune pe care o iubește, subliniază ea.
„Culturismul probabil mi-a salvat viața, pentru că eram foarte autodistructivă”, a declarat tânăra pentru Barcroft.
Ea s-a mutat din Oklahoma la Miami în urmă cu câțiva ani pentru a-și continua cariera în acest sport. De asemenea, pe lângă faptul că în plan profesional îi merge excelent, Brittany și-a găsit și marea dragoste. Îl cheamă Julio și locuiește cu acesta într-un apartament pe care îl împart cu bulldog-ul lor francez, Ron. Cuplul se antrenează împreună în fiecare zi, dar Brittany pune paie pe foc spunând public faptul că probabil ar câștiga împotriva bărbatului ei într-un concurs de culturism.