Cea mai mare temperatură din istorie. Câte grade s-au înregistrat ieri
Cea mai ridicată temperatură detectată vreodată de aparatele de măsurătoare a fost înregistrată ieri, potrivit experților. Termometrele au indicat peste 50 de grade Celsius! Unde s-a întâmplat acest lucru, aflați în rândurile următoare.
Cea mai ridicată temperatură din istorie
Termometrele au indicat, ieri, cea mai ridicată temperatură din istorie – 54.4 de grade Celsius, raportează Serviciul Național de Vreme din Las Vegas. Noul record a fost stabilit la Death Valley (Valea Morții), California, ora locală 15:41.
Oficial, aceasta este cea mai mare valoare din 1913 încoace. Există, totuși, o mică problemă și anume că sunt foarte mulți specialiști care pun la îndoială validitatea citirii de atunci, care a fost înregistrată tot în Death Valley.
Mai precis, există posibilitatea ca valoarea înregistrată atunci să nu fi fost una corectă, motiv pentru care recordul stabilit ieri, 16 august, ar putea marca cea mai fierbinte zi detectată cu ajutorul aparatelor de măsurătoare. Temperatura uriașă a fost înregistrată după ce un val fierbinte de caniculă a pus stăpânire pe Coasta de Vest a Statelor Unite.
SUA clocotesc în această vară
Canicula din Statele Unite ale Americii a condus la izbucnirea unor incendii de vegetație și chiar la topirea unor linii de electricitate.
„Mai multe recorduri zilnice de căldură, consemnate local, au fost stabilite sâmbătă. NWS a raportat o temperatură maximă de 44,4 grade Celsius (112 grade Fahrenheit) în zona Woodland Hills din Los Angeles, fiind doborât astfel recordul de 42,2 grade Celsius (108 grade Fahrenheit), stabilit în 1977.
De asemenea, a fost consemnată o temperatură maximă de 33,3 grade Celsius (92 grade Fahrenheit) la Universitatea din California din Los Angeles, valoare care a depăşit recordul de 32,2 grade Celsius (90 de grade Fahrenheit) stabilit în 2003“, potrivit g4media.ro.
În centru orașului Los Angeles temperatura a ajuns până la 36,6 grade Celsius (98 de grade Fahrenheit), valoare similară cu cea record stabilită în 1994.