București ca-n Dubai: unde va fi cea mai mare plajă artificială
Primaria Sectorului 6 vrea să construiască pe Lacul Morii cea mai mare plajă artificială din București și nu numai. Mai vrea să dezvolte pe Lacul Morii și zona de promenadă. Lucrările urmează să înceapă în primăvara acestui an.
Primăria Sectorului 6 vrea să aloce 44,7 milioane de lei pentru amenajarea zonelor de promenadă de pe Lacul Morii, potrivit unor documente postate pe site-ul instituţiei. Investiţia va presupune, printre altele, refacerea dalelor degradate, construirea unor piste de alergat, băncuţe acoperite şi multe altele.
Ce prevede proiectul
Digul de pe Lacul Morii urmează să fie modernizat. În acest sens se vor construi alei pentru pietoni, spații de joacă pentru copii, dar și pentru sport și relaxare. De asemnea, în proiect este prevăzută și o zonă pentru spectacole sau cinema în aer liber. Și iluminatul public ambiental în concordață cu tematica, precum și realizarea unui sistem de supraveghere, se în studiul de frezabilitate.
De asemnea, în proiect mai este prevăzută și reabilitarea construcțiilor existe deja, precum pontoanele sau cabinele de pază. Valoarea totală a proiectului ce include alei pietonale şi amenajări peisagistice pentru zona de promenadă Lacul Morii este de 11 milioane de lei.
„Proiectul ce face obiectul prezenței documentaţii și are ca obiect modernizarea aleilor în vecinatatea Lacului Morii cu acces din arterele: Sos. Virtuții, Calea Crângași, Str. Mehadia și Parcul Crângași. Lungime totală va fi de 2.155 ml, iar suprafaţa totală a aleilor pe care se vor efectua lucrări este de aproximativ 15.085 mp”, se arată în studiul de frezabilitate.
Toată lungimea digului va fi împărţită în trei zone care se vor distinge din punct de vedere al tratării estetice şi al conceptului. Pe toată lungimea digului va exista o bandă dedicată exclusiv celor care aleargă, restul spaţiului va fi destinat pentru socializare şi relaxare.
În plus, Primăria Sectorului 6 își mai propune să amenajeze și insuliţa de pe Lacul Morii, supranumită și Insula Îngerilor. Cu o investiţie de 11 milioane de lei, insula, care măsoară aproape 33 de mii de metri pătraţi, se va transforma în cea mai mare plajă artificială din România, cu zone de sport şi restaurante. Însă, cei care fac plajă, nu vor avea voie să facă baie în lac, zona va fi îngrădită.
„Se propune o dezvoltare a vecinătății Lacului Morii, prin insula care se regăseşte în prelungirea digului de la Lacul Morii, înglobate în sistemul urban actual al sectorului, contribuind astfel la îmbunătăţirea condiţiilor de relaxare, dedicate tuturor categoriilor sociale ale cetăţenilor sectorului”, potrivit Primăriei Sectorului 6.