Cea mai mare broască țestoasă din lume a ajuns pe uscat: imaginile sunt spectaculoase

de: Puiu Alexandru
01 11. 2019

Indiferent cât pasionat ești de broaște țestoase, este puțin probabil să fi văzut vreodată una atât de mare precum în clipul de mai jos. Imaginile sunt spectaculoase, în contextul în care pare să fie cea mai mare înregistrată vreodată în lume.

O broască țestoasă care a ieșit de curând din ocean, pentru a petrece un pic de timp pe plajă, a lăsat oamenii cu gura căscată, datorită dimensiunii sale greu de conceput. Conform experților, este un exemplar din special leatherback (cu spatele de piele) și poate ajunge să cântărească până la 900 de kilograme, cu o lungime maximă de 2,2 metri.

Acestea țestoase sunt diferite de toate celelalte nu doar din pricina dimensiunii, ci și a faptului că se numără printre puține specii care nu au o carapace solidă sau solzi. În schimb, spatele unui leatherback este acoperit cu un strat gros, ferm și un pic cauciucat de piele. Clipul de mai jos arată o astfel de țestoasă care a ieșit din ocean pentru se relaxa în nisipul de pe plajă. Creatura masivă și-a folosit înotătoarele pentru a se deplasa înapoi în ocean, în timp ce turiștii s-au înghesuit să facă o poză cu ea. Nu trebuie să te chinui foarte mult pentru a-ți da seama că este gigantică.

În orice caz, pauza broaștei nu a durat foarte mult. După aceea, a ajuns din nou în apă și s-a lăsat luată de valuri. Ca referință, acet tip de țestoase trăiesc de obicei într-un climat tropical, dar le găsești atât în Oceanul Pacific sau Atlantic, cât și în cel Indian. Aparent, există câteva exemplare și în Marea Mediterană. Țestoasele leatherback petrec foarte mult timp în apă și străbat distanțe foarte mari. Le poți găsi deopotrivă în nord, în Canada sau Norvegia, cât și în sud, în Noua Zeelandă sau America de Sud. Dieta lor constă în principal din meduze.