22 mart. 2023 | 16:46

Cea mai fericită țară din lume în 2023. Locuitorii au cele mai puține griji

Știri generale
Cea mai fericită țară din lume în 2023. Locuitorii au cele mai puține griji
Cea mai fericită țară din lume în 2023

Peste o sută de mii de persoane chestionate, 137 de state participante. Un studiu internațional a dezvăluit care este cea mai fericită țară din lume în 2023. Aici, locuitorii au cele mai puține griji.

Care este cea mai fericită țară din lume în 2023

Un stat european a fost desemnat cea mai fericită țară din lume, potrivit Raportului Mondial al Fericirii – World Happiness Report.

În acest an, studiul a analizat și efectele generate de pandemia de coronavirus asupra bunăstării oamenilor. Datele au fost prelucrate și interpretate de oameni de ştiinţă din Statele Unite în baza unor sondaje de opinie realizate de Gallup Institute.

Specialiștii au precizat că „durerile indubitabile au fost compensate de creşterea gradului în care respondenţii au fost capabili să descopere şi să împărtăşească capacitatea de a avea grijă unii de alţii în vremuri dificile”.

Pentru cel de-al șaselea an consecutiv, titlul a fost câștigat de Finlanda, podiumul fiind completat de Danemarca și Islanda. În top 10 mai intră Israel, Ţările de Jos, Suedia, Norvegia, Elveţia, Luxemburg şi Noua Zeelandă.

Finlanda, cea mai fericită țară din lume în 2023, a obținut un scor de 7.804 de puncte, după analiza datelor privind sprijinul social, veniturile oamenilor, sănătate, libertate, generozitate și absența corupției.

Te-ar putea interesa și: Țara în care turiștii nu mai au voie să se plimbe singuri. Cum e motivată decizia: „Lucrurile s-au schimbat drastic în regiune”

Pe ce loc este România

Pe ultimele locuri în top sunt două țări profund afectate de război, Afganistan și Liban.

Marile surprize sunt Austria și Australia, care ocupă pozițiile 12 respectiv 13. După o coborâre de două locuri față de clasamentul realizat anul trecut, Germania a ajuns, în 2023, pe locul 16.

România a avansat patru poziții, ajungând pe 24, cu un scor de 6.589, peste Singapore pe 25 şi Emiratele Arabe Unite pe 26. Spania şi Italia sunt pe 32 şi 33. În anul 2022, țara noastră s-a clasat pe locul al 28-lea (scor 6,477).

Raportul Mondial al Fericirii a fost publicat întâia oară în 2012. La realizarea sa sunt folosite sondaje de opinie în care oamenii sunt întrebaţi despre nivelul lor de fericire. Pentru stabilirea scorului final al fiecărui stat se ține cont de Produsul Intern Brut (PIB), nivelul de solidaritate, de libertate individuală şi de corupţie, pentru a se obţine în final un scor general.

Te-ar putea interesa și: Țara din NATO care va intra în războiul Rusia-Ucraina: „Vom fi nevoiţi să ne alăturăm acestui conflict”

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Furtuna de zăpadă Jari. Meteorologii sunt derutați de amploarea dezastrului
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat și ai centrală
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro