Cea mai bună veste de astăzi vine din Germania. Ce se așteaptă nemții să se întample cât mai curând

de: Stan Nicu
02 09. 2020

Guvernul german a prognozat că economia îşi va reveni repede de pe urma şocului creat de pandemia de coronavirus, susține ministrul Economiei, Peter Altmaier. Acesta a mai adăugat că nu se aşteaptă ca autorităţile să introducă o nouă rundă de măsuri de izolare ca în lunile precedente, martie și aprilie, transmite Reuters.

Vești bune din Germania. Ce așteaptă nemții să se întample în următoarea perioadă

Economia Germaniei își va reveni rapid după criza provocată de virusul ucigaș.

„Pe ansamblu, pentru moment putem spune că înregistrăm o evoluţie în formă de V”, a spus Peter Altmaier, cu ocazia prezentării noilor prognoze revizuite ale Guvernului german.

De asemenea, ministrul Economiei din Germania a mai spus că impactul negativ al pandemiei în prima jumătate a anului nu a fost atât de sever, iar revenirea este „mai rapidă şi mai dinamică” decât se credea.

Cea mai bună veste de astăzi vine din Germania. Ce se așteaptă nemții să se întample cât mai curând

Guvernul de la Berlin și-a îmbunătățit prognozele

În acest context, Guvernul german şi-a îmbunătăţit prognozele privind evoluţia economiei în acest an, până la un declin de 5,8%, faţă de o contracţie de 6,3% cât se estima în luna aprilie. Pe de altă parte, estimările pentru anul următor au fost revizuite în jos, până la un avans de 4,4%, faţă de o estimare anterioară care prevedea o creştere de 5,2%.

Chiar dacă pagubele provocate de coronavirus economiei germane sunt mai mici decât se anticipa, contracţia de 5,8% înregistrată în 2020 va fi cea mai slabă performanţă înregistrată de această țară de la cel de-al doilea Război Mondial.

PIB-ul Germaniei își va reveni anul viitor

Peter Altmaier apreciază că Produsul Intern Brut al țării va reveni la nivelul de dinaintea crizei sanitare în anul 2022, adăugând că nu se aşteaptă la măsuri stricte de izolare în sectoare precum comerţul cu amănuntul sau industrie, din cauza pandemiei de COVID-19. „Sunt convins că putem evita o a doua izolare generală„, a spus Altmaier.

De asemenea, economia germană, care este motorul Europei, a înregistrat în trimestrul al doilea o scădere record de 9,7%, ca urmare a colapsului cheltuielilor de consum, investiţiilor companiilor şi exporturilor în cel mai grav moment al pandemiei de coronavirus.

Încrederea investorilor a crescut

Cele mai recente date au alimentat speranţa că prima economie a Europei înregistrează o revenire puternică. Nu în ultimul rând, încrederea şefilor de companii s-a îmbunătăţit peste aşteptări în luna august, în condiţiile în care, atât producţia industrială, cât şi serviciile, şi-au revenit.