Dacă ești șofer profesionist și ajungi să conduci pe autostrăzile din Germania, trebuie să ai mare grijă, având în vedere că uneori legislația germană poate fi extrem de dură. În aceeași măsură putem vorbi și de cea mai bizară amendă pe care o primesc șoferii care pățesc asta, în drumurile lor pe la nemți. Dacă te-am făcut curios, citește mai departe și află despre ce este vorba.
Să cunoști Germania și cultura sa poate fi un pic ciudat în multe privințe. De exemplu, mulți expatriați sunt surprinși de mâncărurile tradiționale germane sau de cât de des se întâmplă ca adolescenții să bea legal. Cu toate acestea, nu sunt doar obiceiurile germane care pot părea ciudate, există multe legi reale în Germania care sunt și mai ciudate. În cele ce urmează vă vom oferi o trecere în revistă a unora dintre cele mai ciudate amenzi de pe autostrăzile din Germania, astfel încât să puteți afla câteva despre cuma r trebui să circulați, mai ales din punct de vedere rutier.
De exemplu, dacă din diferite motive rămâi fără combustibil, s-ar putea să ai mari surprize pe Autobahn-urile din Germania. Rămânerea în pană de combustibil pe Autobahn este ilegală, deoarece este considerată o circumstanță care poate fi prevenită și conduce la oprirea pe Autobahn, care, așa cum se menționează în regula 2, este interzisă.
Dacă te gândești că nu ar fi posibil așa ceva, din păcate te contrazicem. Faptul că ai putea rămâne fără combustibil va atrage cea mai bizară amendă pe ca o primesc șoferii pe autobahn-urile germane. Deși nu este ilegal să rămâi fără combustibil pe autostradă, cu toate acestea, inconvenientele, costurile potențiale și pericolul probabil înseamnă că nu este ecomandat acest lucru.
În Germania este ilegal să opriți pe o autostradă fără un motiv întemeiat, iar rămânerea fără benzină nu este un motiv întemeiat prin definiție, deoarece este ușor de prevenit. În acest caz, dacă vi se întâmplă asta, va trebui să vă pregătiți de o amendă de 70 euro, dar poate crește dacă mașina oprită este cauza unui accident. În acest caz, poate deveni neglijență gravă, iar amenda poate crește foarte mult.
O altă situație car ar putea atrage o amendă este mersul în spatele unui participant la trafic, foarte aproape, termenul este cunoscut și sub denumirea de „Tailgating”, și este luată foarte în serios în Germania, cu amenzi de până la 400 de euro dacă vă apropiați prea mult de vehiculul din față la viteze mari.
Amenda minimă pentru depășirea vitezei, atunci când se circulă la o distanță inadecvată față de vehiculul din față cu mai puțin de 80 km/h, este de 25 de euro. Am putea include asta în categoria de „cea mai bizară amendă pe care o primesc șoferii”? Noi considerăm că da, dar aceeași situație a ajuns să fie amendată și pe șoselele patriei noastre.
Indiferent unde v-ați afla la volan, este important să cunoașteți legislația rutieră a țării prin care faceți tranzit, în acest fel evitați genul de situații bizare și, implicit, amenzile de încălcare a regulilor țării respective. Așadar, mare atenție!