O veste tulburătoare a fost transmisă, cu puțin timp în urmă, după ce pompierii au anunțat extargerea celei de-a șasea victimă a tragediei de la Ferma Dacilor. Ce au transmis salvatorii?
Pompierii au extras cea de-a șasea victimă, care, se pare, că a fost complet carbonizată, astfel că, cei care au găsit trupul nu au putut să identifice vârsta persoanei decedate. Astfel că, momentan nu se știe dacă ultima victimă era copil sau adult.
Cu toate acestea, înainte de găsirea celei de-a șasea victimă, prefectul judeţului Prahova, Virgiliu Nanu, că ele trei persoane încă date sunt doi copii şi un adult tânăr.
O tragedie a avut loc marți dimineață la Pensiunea Ferma Dacilor din Tohani, județul Prahova, unde un incendiu masiv a provocat moartea a șase persoane, dintre care cel puțin un copil. În același timp, un alt adult și doi copii sunt declarați dispăruți, amplificându-se astfel gravitatea situației.
Pensiunea, care, conform autorităților, nu deținea autorizație de incendiu, a fost complet distrusă de flăcări. Echipele de pompieri, care au ajuns rapid la fața locului, au constatat că persoanele aflate la parter au reușit să iasă din imobil, însă pentru cei aflați la etajele superioare nu s-a putut face nimic.
Această tragedie trage un semnal de alarmă asupra riscurile majore asociate cu nerespectarea regulilor de securitate la incendiu în structurile de cazare.
Autoritățile au demarat o anchetă pentru a determina cauzele exacte ale incendiului și pentru a evalua măsurile de siguranță existente la pensiune.
În paralel, comunitatea locală și cea națională sunt în stare de șoc și doliu, exprimându-și profundul regret pentru pierderile de vieți omenești și solidaritatea cu familiile afectate.
Tragedia care a cuprins Pensiunea Ferma Dacilor din Tohani, județul Prahova, continuă să fie în centrul atenției, cu echipele de intervenție și anchetă mobilizate intens pentru a aduce lumină în acest caz dramatic.
Andreia Ursachi, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, a descris scena dezastrului, menționând că arderea generalizată a clădirii a făcut imposibilă evacuarea eventualelor victime la momentul sosirii pompierilor. Eforturile de recuperare au fost îngreunate de prăbușirea structurii clădirii, inclusiv a tavanului și etajului superior.
„Când au ajuns pompierii, arderea era generalizată, nu au putut să facă nimic pentru evacuarea eventualelor victime. Sunt foarte multe elemente de construcție căzute, a căzut inclusiv tavanul, cu etajul superior, ei iau toate acele bucăți mari de tablă pe care trebuie să o despindă, să o înlăture, după care să ia fiecare milimetru la rând, în cenușă, în elemente de construcție și să verifice, trupul carbonizat este greu de găsit”, a transmis sursa citată.
În paralel cu eforturile de salvare, psihologii au fost chemați să ofere asistență supraviețuitorilor aflați în stare de șoc, evidențiind impactul profund emoțional al tragediei asupra tuturor celor implicați.