Ce veste tristă a primit Simona Halep la Australian Open. E decizia finală a organizatorilor

de: Gabriel Peneș
20 01. 2022

Ce veste tristă a primit Simona Halep la Australian Open. Fostul lider mondial joacă, joi, partida din turul 2, cu brazilianca Beatriz Haddad Maia (83 WTA). Întâlnirea va avea loc pe Arena Rod Laver din Melbourne Park și va începe după ora 12.00, ora României. Cum diferența de fus orar față de metropola australiană este de 9 ore, românca va păși pe teren abia după orei locale 21.00.

Ce veste tristă a primit Simona Halep la Australian Open

Ce veste tristă a primit Simona Halep la Australian Open. Fostul lider mondial a început cum nu se putea mai bine noul sezon. Determinată să reintre în Top 10 mondial, actualul număr 15 WTA a reușit deja să câștige un prim trofeu, cel de la Melbourne Summer Set 1.

Simona Halep a început furtunos și Australian Open. Soția lui Toni Iuruc a câștigat partida din primul tur,  scor 6-4, 6-3, cu poloneza Magdalena Frech (24 de ani, 105 WTA).

„Am avut emoții, mereu e greu în primul tur. Am simțit că a fost foarte dificil. Cel mai important e că am câștigat și asta mă face fericită. Emoțiile au venit din cauza accidentărilor din anul trecut. A fost un an greu. Încrederea nu a fost la cel mai înalt nivel. Vreau să joc cel mai bun tenis al meu, dar nu reușesc mereu. Voi încerca să joc mai bine decât azi în următorul meci.

A fost important că am venit din timp aici și am putut să joc pe aceste terenuri și să mă obișnuiesc cu atmosfera. E mereu plăcut să vin în Australia. Să sperăm că voi juca mai bine de la zi la zi”, a declarat Simona Halep, imediat după finalul partidei din primul tur.

E decizia finală a organizatorilor

Simona Halep va juca joi în turul secund cu brazilianca Beatriz Haddad Maia, care a învins-o pe Katie Volynets (20 de ani, 178 WTA), scor 3-6, 6-2, 6-3. Partida va fi ultima programată pentru ziua de joi, 20 ianuarie. Organizatorii au luat o decizie care îi va afecta programul Simonei Halep.

Înainte de meciul de Halep va avea loc un duel foarte așteptat din competiția masculină. Acesta îi va opune pe numărul 2 ATP, rusul Daniil Medvedev și rebelul tenisului mondial, dar și favoritul publicului australian, Nick Kyrgios (116 ATP). Kyrgios, în ciuda evoluțiilor sale contradictorii, rămâne unul dintre cei mai talentați jucători din circuitul profesionist, capabil să învingă orice mare favorit.

Cei doi sunt programați să joace de la ora locală 19.00, 10.00 în România, pe Arena Rod Laver, arena principală de la Australian Open. Cum meciurile băieților se desfășoară după sistemul „cel mai bun din 5 seturi”, întâlnirea se poate întinde pe mai bine de 3 ore de joc. Aceasta ar însemna ca Simona Halep să-și înceapă partida chiar și după ora locală 22.00, ora 13.00 în România.

Anul trecut, românca declara că se trezește la ora 5.00 dimineața

Chiar dacă va învinge, Simona Halep va ajunge la hotel mult după miezul nopții. Finalul unui meci înseamnă și respectarea obligațiilor față de presă, dar și a programului de recuperare fizică de după fiecare partidă. Consecința va fi perturbarea serioasă a programului de somn, dar și a antrenamentului de a doua zi, pentru soția lui Toni Iuruc, chiar dacă se bucură de prezența și susținerea acestuia la Melbourne.

La ediția de anul trecut, doi realizatori de la un radio din Adelaide au vrut să afle la ce ore se trezesc jucătorii cazați într-un hotel din apropierea sediului respectivului post de radio. În 2021, Simona Halep, care era numărul 2 mondial la acea vreme, alături de alți sportivi de top, au beneficiat de condiții speciale de carantinare, spre deosebire de restul jucătorilor. Abordată de oamenii de radio într-o dimineață, Simona Halep a recunoscut că se trezește de la ora 5.00, a scris sport.ro.

Dacă ora de trezire s-a păstrat, aceasta va însemna că, în noaptea de joi spre vineri, după meciul din turul 2, Simona Halep va dormi doar câteva ore, ceea ce îi poate afecta randamentul în eventuala întâlnire din turul 3, programată sâmbătă, unde poate da peste Emma Răducanu.