Ce valoare vor avea voucherele de vacanță 2023. Veste bună pentru bugetari
S-a aflat ce valoare vor avea voucherele de vacanță 2023, astfel că este veste bună pentru bugetari. Anul acesta, voucherele de vacanță pentru salariații de la stat au avut o valoare de 2550 de lei. Cât vor fi la anul, vedeți în rândurile de mai jos ale articolului.
Vești bune pentru bugetari. Ce se întâmplă cu Voucherele de vacanță 2023
Dacă voucherele de vacanță pentru bugetari au avut în acest an o valoare de 2550 de lei, de la anul, valoarea voucherelor de vacanță crește la 3000 de lei, în conformitate cu salariul minim pe economie, potrivit autorităților.
Voucherele au valoarea salariului minim în România, iar cum acesta va crește la 3000 de lei de la 1 ianuarie 2023 și voucherele cu care bugetarii vor putea merge în vacanță anul viitor vor ajunge la 3000 de lei.
Voucherele de vacanță, impozitate cu 10%
La suma voucherelor de vacanță se aplică un impozit de 10%, astfel că valoarea reală a unui voucher de vacanță, cum este cazul salariaților Complexului Energetic Oltenia, va fi de 2700 de lei.
Valoarea tichetelor de vacanță se va raporta la perioada lucrată, adică ai lucrat 6 luni îți vor reveni vouchere în valoare de 1500 de lei. Ai lucrat un sfert de an, vei primi vouchere de vacanță în valoare de 750 de lei…etc.
Angajații de la privat pot primi vouchere de mai mulți bani
Vouchere de vacanță vor primi și angajați din sectorul privat, însă plata se va face de către angajator, nu din bugetul de stat așa cum se face în cazul bugetarilor. În schimb, voucherele primite de angajații de la privat pot fi mult mai mari.
Astfel, angajatorii care vor oferi angajaților lor tichete de vacanță vor urma să aibă niște avantaje din partea statului.
Ce beneficii au angajatorii privați care își trimit salariații în vacanță
Un prim avantaj al statului pentru privații care oferă tichete de vacanță este deductibilitate fiscală în procent de 100%, dar nu mai mult de 13.800 lei pentru angajat, într-un an fiscal.
În plus, angajatorii privați vor fi scutiți de contribuţia asiguratorie pentru muncă, care reprezintă 2,25% din salariul brut al salariatului. În plus, firmele private sunt scutite de la plata contribuţiilor sociale datorate de angajat.
Angajații la privat trebuie să-și facă vacanțele în țară
„Voucherele de vacanţă pot fi acordate şi salariaţilor din privat, direct de către angajator, pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de efectuarea concediului de odihnă în regim de turism intern.
Mai mult, pe durata acestui an, prin comparaţie cu angajaţii din sectorul public, cei care lucrează la privat au putut beneficia de aceste vouchere de vacanţă.
Datorită impactului pozitiv de pe plan economic şi social, încurajez companiile să le ofere în continuare, iar pe viitor îmi propun să identific metode prin care să poată creşte atractivitatea acordării acestora, fără a afecta, însă, bugetul de stat”, spunea ministrul Constantin-Daniel Cadariu.