Ce va face Carmen de la Sălciua pentru Jador, imediat cum se întoarce de la Survivor România
Carmen de la Sălciua și Jador sunt buni prieteni, nu doar colegi de breaslă. Artista s-a gândit deja ce va face pentru cunoscutul cântăreț imediat ce ajunge din nou acasă. Ce îi pregătește fosta soție a lui Culiță Sterp?
Ce îi pregătește Carmen de la Sălciua lui Jador?
Relația de prietenie dintre Carmen de la Sălciua și Jador a devenit cu atât mai apropiată de la prima piesă trasă împreună. Cei doi s-au înțeles din priviri și au susținut că sunt pe aceiași lungime de undă nu doar când vine vorba despre domeniul în care activează.
Frumoasa solistă îi urmărește atent parcursul la Survivor lui, dar și fostului soț care se află în competiție și cu care a rămas în relații bune. Bruneta a mărturisit că a fost total mișcată de momentul în care ei au primit scrisori de la cei dragi de acasă, iar cuvintele pentru Jador erau din partea fostei sale logodnice.
Mai exact, Georgiana, femeia care i-a sucit mințile bărbatului, a ținut să-l ambiționeze și să-i transmită gândurile sale bune, dar și o vedere despre familia care-l așteaptă. Carmen a susținut recent că își dorește ca solistul să-i ceară mâna fetei, iar ea să-i fie nașă de cununie.
”Când se întoarce de la Survivor o să îi propun să fiu printre nașii lui și ai Georgianei de căsătorie. Chiar dacă nu voi avea un partener, cred că voi putea fi printre cei care să îi fie alături, la altar, să îl îndrum spre taina căsătoriei.
Știu că el este foarte credincios, asta îmi și place la el, iar la Survivor a dovedit, dacă mai era nevoie, că are un suflet mare, că este un om special. Și, în momentul în care l-am văzut cum a reacționat la scrisoarea Georgianei a fost clar, pentru mine, că o iubește cu adevărat. Așa că mi-ar plăcea să îi fiu alături și lui, și ei, într-un asemenea moment”, a spus aceasta, pentru wowbiz.ro.
Mesajul care l-a făcut să zbiere de durere pe artist
„Ionuț, pentru început vreau să-ți spun că sunt mândră de tine, de ambiția de care dai dovadă și de modul în care te descurci în competiție. Sper să rămâi același om bun pe care l-am cunoscut. Știm amândoi care e situația dintre noi și în ce relații am rămas. Când ai plecat la Survivor, dar de acolo, din toată situația asta, inimile noastre au rămas logodite pentru totdeauna. Ai grijă de tine și să rămâi acolo cât poți rezista. Te îmbrățișez, prietena ta de suflet”
Georgiana, fosta iubită a lui Jador