Ce trebuie să faci dacă murăturile au făcut floare. Trucul simplu care te ajută să le salvezi
Gospodinele știu că murăturile sunt dificil de pus, dar cu toate astea trebuie să existe în cămară pentru sezonul rece. Majoritatea se întreabă ce trebuie să faci dacă murăturile au făcut floare și dacă le mai putem salva în acest caz. Răspunsul este da. Există trucuri care să te ajute în acest caz. Nu este atât de greu să repari munca pe care ai depus-o la începutul sezonului rece. Află cum poți să te bucuri în continuare de legumele pe care le-ai pus la fermentat pentru platourile tradiționale din timpul iernii. Mulți adoră să le servească și alături de tocăniță sau un grătar.
Ce faci dacă murăturile au făcut floare: trucuri utile
Nu trebuie să arunci murăturile care au făcut floare. Se întâmplă uneori ca acestea să prindă o astfel de bacterie în timp ce fermentează, indiferent dacă tu le-ai pus sau nu bine. Cei care nu știu de ce apare floarea la legumele puse pentru iarnă trebuie să aibă grijă la unele aspecte.
Trebuie ca recipientele să fie curate și sterilizate ca la carte. Mâinile spălate cu apă și săpun, iar borcanele limpezite cu apă cu bicarbonat de sodiu. De asemenea, este foarte important ca legumele și fructele puse la murat să fie spălate cu apă rece. Apa pe care o folosești poate să fie mai dură sau nefiartă, lucru care duce la apariția florii la murături.
Cu toate astea, pentru a evita acest detaliu trebuie să le pui în apă fiartă. Mai mult decât atât, experții recomandă să topești sarea grunjoasă folosită pentru saramură pentru că particulele rămase pot face ca murăturile să prindă floare. Bătrânii știau ce ingrediente sau trucuri să folosească pentru a evita o astfel de situație. Află că piperul, boabele de muștar, dafinul sau hreanul au și rol antibacterian.
Gospodinele pricepute știu că frunzele și crengile de vișin sau rădăcina de hrean ajută pentru ca ele să rămână crocante și proaspete. De asemenea, dacă murăturile au făcut floare trebuie să adaugi în apa lor un săculeț de pânză umplut cu boabe de muștar care să stea la suprafață. Acestea trebuie păstrate la loc răcoros și întunecat pentru cel puțin două săptămâni.
Murăturile care au făcut floare pot fi salvate
O tulburare ușoară a saramurii este firească în condițiile în care apare acidul lactic în timpul procesului de fermentare. Murăturile pot fi salvate dacă sunt clătite bine înainte de consum. Saramura tulbure este un semn că legumele au trecut prin fermentație în cele două săptămâni.
Dacă murăturile au făcut floare, scoate capacele și spală legumele cu apă fiartă, dar și gura recipientului. Scurge o parte din saramură și strecoară cealaltă parte cu ajutorul unui tifon. Pune la loc apa cu condimente și sterilizează din nou borcanele. Ultimul pas este să pui din nou recipientele în cămară.