05 mai 2024 | 13:32

Ce trebuie să faci cu lumânarea de la Înviere. Cât timp o poți păstra după Paște

Diverse
Ce trebuie să faci cu lumânarea de la Înviere. Cât timp o poți păstra după Paște
Ce trebuie să faci cu lumânarea de la Înviere. Cât timp o poți păstra după Paște

Te-ai întrebat vreodată ce trebuie să faci cu lumânarea de la Înviere? Ei bine, află că nu trebuie să o arunci, ci trebuie să o ții în casă. Câte zile o poți păstra după Paște și la ce ajută ea. O poți aprinde în anumite situații, află care sunt acelea.

Ce faci cu lumânarea de la Paște

În noaptea dintre sâmbătă și duminică, credincioșii au mers la biserică pentru a primi Lumina Sfântă a Învierii lui Hristos. Fiecare dintre ei a pregătit o lumânare sau o candelă, pe care a aprins-o din lumina adusă de preot de pe Sfântul Altar.

Această lumânare rămâne aprinsă în timpul săvârșirii Sfintei Învieri și fiecare credincios se întoarce acasă cu lumânarea aprinsă. După Înviere, întrebarea este: ce faci cu lumânarea? Lumânarea de la Înviere este considerată o ofrandă adusă lui Dumnezeu și nu trebuie să o aruncăm sub nicio formă.

Deși unele tradiții susțin stinsul acestei lumânări la pragul casei, acest gest nu are o conotație religioasă și puțini sunt cei ce țin cont de el. În anumite regiuni, lumânarea este folosită și pentru afumarea animalelor sau pentru ghicire, practici ce sunt, mai degrabă, superstiții.

Deși nu există reguli stricte în această privință, preoții recomandă ca lumânarea de la Înviere să nu fie aruncată, dar nici să fie pusă alături de celelalte lumânări folosite la biserică. Aceasta se poate folosi în continuare acasă, fiind aprinsă câte un pic în fiecare zi din Săptămâna Luminată, în timpul rugăciunilor de dimineață sau de seară.

De asemenea, poate fi aprinsă la altarul de lumânări de la biserică sau la mormintele celor dragi. Există credincioși care, cu încuviințarea preotului, aleg să păstreze lumânarea pentru a o aprinde în momentele dificile, în timpul bolii, al primejdiilor sau al vremii nefavorabile.

Câte zile se ia Paște

După ce primesc lumină de la preot, simbol al Învierii lui Hristos, credincioșii iau și o parte din pasca ce a fost dusă la sfințit în timpul slujbei. În schimbul acestui dar, ei trebuie să lase ouă roșii sau bani, care vor fi folosiți în scop bisericesc.

Pasca poate fi, de asemenea, luată și în Duminica Învierii sau după Sfânta Liturghie, în funcție de tradiția fiecărei biserici.  Credincioșii o consumă în cantități mici, respectând condiția de a nu mânca nimic altceva și rostind rugăciunea Tatăl Nostru.

Pasca, cunoscută drept pâinea sfințită, este pregătită și sfințită printr-o ceremonie specială, care include binecuvântarea preotului și stropirea cu apă sfințită, urmată de stropirea cu vin.

Credința creștină susține că, prin consumarea Sfântului Paști, credincioșii mărturisesc moartea și învierea Domnului Isus Hristos. Aceasta este o modalitate de mântuire și de apropiere cu Dumnezeu, însă nu trebuie făcută la întâmplare.

Potrivit învățăturii bisericești, cel mai adecvat ar fi ca înainte de a consuma această pâine sfințită și vinul, credincioșii să primească Taina Sfintei Împărtășanii. Mai mult, înainte de asta, trebuie să ne și spovedim.

Parteneri
Divorț neașteptat în lumea mondenă. O cunoscută artistă de muzică populară s-a despărțit în secret
Redactia.ro
Test de inteligență pentru mințile sclipitoare! Doar geniile pot găsi diamantul din imagine în doar 3 secunde
Click.ro
Călin Georgescu a atacat la CEDO decizia de anulare a alegerilor prezidențiale
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Blestemul piesei 'Ești iubibilă', a trupei Taxi. Cuplurile de vedete din videoclip s-au despărțit unul după altul!
Unica.ro
Planta care schimbă totul în viața oamenilor. Aduce prosperitate și belșug
EVZ.ro
Dinu Maxer și Magdalena Chihaia au stabilit data nunții. Marele eveniment va avea loc în anul 2025
Spynews
Călin Georgescu dă ordin României. Decizia care aruncă în aer o țară întreagă: Singura opțiune!
Capital.ro
WOW, ce palat! Cum arată vila din Pipera a familiei Borcea. Imagini de Crăciun cu gemenele și frățiorul Milan. Prințesele lui Borcea sunt ca două păpuși
Avantaje
Veste care a aruncat America ÎN ȘOC! Biden a convocat DE URGENȚĂ Consiliul de Securitate
Mediaflux
Dinu Maxer și Magdalena Chihaia au stabilit data nunții. Marele eveniment va avea loc în anul 2025
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro