Ce trebuie să facă un angajator pentru a beneficia de acoperirea șomajului tehnic pentru angajați. Care este procedura
Criza provocată de pandemia de coronavirus afectează deopotrivă angajații și angajatorii. Rămase fără activitate, tot mai multe firme caută măsuri pentru a putea face față dezechilibrului economic în această perioadă. Pentru mulți dintre angajatorii care și-au trimis acasă salariații, șomajul tehnic reprezintă o variantă. Dar, ajung banii pentru toată lumea?
Cum poți beneficia de șomaj tehnic
Preşedintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a declarat că instituția este pregătită să plătească indemnizaţii de şomaj tehnic pentru un număr de până la un milion de persoane. Totodată, acesta a asigurat că banii vor ajunge pentru toţi angajaţii trecuţi în şomaj tehnic, cu scopul de a salva locurile de muncă de la dispariție. Șeful ANOFM a apreciat că lucrul acesta se va întâmpla începând cu luna aprilie.
„Banii vor ajunge pentru toată lumea, pentru că şi dacă pot fi 400.000 – 500.000 (de contracte de muncă suspendate, n.r.), noi vom plăti, estimăm şi ne pregătim pentru până la un milion de persoane. Adică nu va fi o restricţie cu privire la buget, nu se vor plăti bani în funcţie de cât buget ai, ci banii vor fi pentru toată lumea. Nu ştim la această oră, după implementarea acestei măsuri pot creşte contractele suspendate şi nu avem o foarte clară cunoştinţă cu privire la câte contracte vor fi suspendate, dar noi ne pregătim să avem bani în buget chiar pentru mult mai mult decât 400.000 de contracte. (…) Ne pregătim să avem toţi banii necesari în bugetul asigurărilor de şomaj”, a declarat Victor Picu, preşedintele ANOFM.
Care este procedura
Pentru a beneficia de o indemnizație pentru somaj din partea statului, cetățenii pot depune online documentele începând cu data de 1 aprilie.
„Fiecare judeţ are o adresă de email dedicată pentru acest proiect, este numele judeţului @anofm.gov.ro, spre exemplu braşov@anofm.gov.ro, sau caras-severin@anofm.gov.ro. Aceste cereri se pot depune începând cu data de 1 aprilie, pentru că plăţile se fac în luna respectivă (aprilie, n.r.) pentru luna trecută (martie, n.r.)”, a clarificat Victor Picu.
Banii vor merge către angajatori, care, la rândul lor, vor plăti mai departe salariul angajatului.
Există și un număr unic pentru a obține mai multe informații privitoare la modalitățile de acordare a șomajului tehnic, și anume 021/4444-000, număr cu tarif normal.