Ce tic nervos avea Nicolae Ceaușescu. Un secret bine păstrat atâția ani despre dictator a ieșit la iveală

Autor: Andrei Simion - 18:00, 08 nov. 2019
Nicolae Ceaușescu se uita des la ceas în timpul ședințelor importante

Un fost consilier al lui Nicolae Ceaușescu a dezvăluit ce tic nervos avea fostul dictator. Petre Gigea-Gorun, care în prezent este scriitor și are peste 40 de cărți publicate, mărturisește că Ceaușescu obișnuia să se uite des la ceas atunci când chema demnitarii la ședințele importante.

Nicolae Ceaușescu se uita des la ceas în timpul ședințelor importante

În timpul regimului comunist, Petre Gigea-Gorun a fost primar al Craiovei, prim-vicepreşedinte al Consiliului Popular Dolj, consilier al lui Nicolae Ceaușescu, guvernator al României la FMI şi BM, ministru de finanţe, ambasador al României la Paris și ambasador la UNESCO. În cadrul unui interviu acordat unei publicații din Oltenia, el a dezvăluit ce tic nervos avea fostul dictator.

Nicolae Ceaușescu avea un birou de lucru în care îi chema pe cei mai importanți demnitari din România pentru a discuta problemele țării, iar aceste ședințe erau cele mai dificile.

Nicolae Ceausescu i-a recunoscut pe toti copii Elenei, însă se pare ca doar doi din trei erau ai lui

„Pe pereţii biroului său erau două tablouri de Theodor Aman, „Hora Unirii de la Craiova“ şi „Mihai Viteazul primind solii turci cu daruri din partea sultanului Mehmet“. Din acest birou mare se intra într-o sufragerie, acolo unde familia Ceauşescu, în jurul orei 13.00, lua masa de prânz şi, cum spuneam, apoi el dormea. Stabilea însă pentru după-amiază întâlniri cu demnitari de partid şi de stat şi era de o punctualitate nemţească, adică respecta ora la care te chema. Ca şi la şedinţe, unde era extrem de punctual. Avea un tic nervos, se uita mereu la ceas să vadă ce oră este… Avea un ceas rusesc, obişnuit. Nu purta verighetă, nu ştiu care a fost explicaţia”, a dezvăluit fostul consilier al lui Nicolae Ceaușescu.

Potrivit celor care au fost apropiați de fostul dictator, acesta se consulta cu Elena Ceaușescu atunci când trebuia să ia o decizie importantă și nu dădea ordine subalternilor până când soția lui nu îi dădea încuviințarea.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI