Ce temperatură are apa mării în săptămâna 13 – 19 iulie în Mamaia, Eforie, Costinești, Vama Veche
Stațiunile de pe litoralul românesc își așteaptă turiștii, în plin sezon estival. Cei care și-au planificat concediul în perioada 13-19 iulie 2020, vor să știe cum va fi vremea pe plajă în principalele stațiuni: Mamaia, Eforie, Costinești și Vama Veche.
Ce temperatură are apa mării în săptămâna 13 – 19 iulie în Mamaia, Eforie, Costinești, Vama Veche
Iată ce temperatură va avea apa mării în săptămâna 13 – 19 iulie 2020, pentru turiștii care se află deja pe litoral și care vor să își petreacă timpul pe plajă, la malul Mării Negre, dar și pentru cei care se află în drum spre mare, organizându-și vacanța pe loc.
Luni, pe alocuri, vor apărea și averse de ploaie însoțite de descărcări electrice. de marți înainte, o briză caldă se va resimți în cele mai importante stațiuni de pe litoralul românesc, încălzindu-se treptat până joi, când temperatura va ajunge la 28 grade Celsius.
Vremea în perioada 13 – 19 iulie 2020 în principalele stațiuni de pe litoral: Mamaia, Eforie, Costinești și Vama Veche
Valorile temperaturilor din această săptămână vor fi cuprinse între 24 și 28 grade Celsius, conform site-ului meteoprog.ro.
- Luni 13 iulie – mercurul din termometre va scădea până la 19 grade Celsius, fiind posibile ploi și descărcări electrice
- Marți 14 iulie – 24 grade Celsius
- Miercuri 15 iulie – 26 grade Celsius
- Joi 16 iulie – 28 grade Celsius
- Vineri 17 iulie – 28 grade Celsius
- Sâmbătă 18 iulie – 24 grade Celsius
- Duminică 19 iulie – 27 grade Celsius
Temperatura apei Mării Negre
Cei care se află la mare sunt curioși să afle dacă temperatura apei este bună pentru bălăceală.
Temperatura apei mării, conform hidrologilor, în săptămâna 13-19 iulie, în plin sezon estival, se va menține în jurul valorii de 25 de grade Celsius, pentru majoritatea stațiunilor de pe litoralul românesc . Cu alte cuvinte, apa mării va fi perfectă, numai bună pentru bălăceală.
Principalele stațiuni de pe litoralul românesc
Una dintre cele mai cunoscute stațiuni de pe litoralul românesc, este Mamaia. Tinerii sun dornici să piardă nopțile la malul mării în această stațiune, deoarece are viață de noapte.
Lângă lacul Techirghiol se află stațiunea Eforie, cea în care domnește liniștea. Eforie se împarte în cele două stațiuni: Eforie Nord și Eforie Sud. Familiile cu copii aleg de obicei aceste stațiuni, deoarece sunt puțin mai izolate și mai liniștite decât Mamaia.
Stațiunile Costinești și Vama Veche
Cei care au buget redus, aleg stațiunea Costinești. Tinerii studenți fiind atrași de aceasta, pentru a se distra și pentru a avea o vacanță reușită.
Populară printre tineri este și stațiunea Vama Veche. Aceasta se află aproape de granița cu Bulgaria și mereu foarte aglomerată. Indiferent de vreme, în această stațiune distracția este în toi în permanență, fiind vizitată de turiști români și străini.