Ce sunt Deniile și de ce se oficiază în Săptămâna Patimilor. Care este semnificația lor, de fapt

Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, așa cum mai este denumită în popor, are loc după Florii și durează până în Vinerea Mare. În tot acest timp se săvârșesc deniile. Ce sunt Deniile și de ce se oficiază în Săptămâna Patimilor, aflați în rândurile următoare.

Ce sunt Deniile. Ce semnificație au, de fapt

Săptămâna Patimilor este una dintre cele mai importante perioade pentru creștini. Fiecare zi din această săptămână are o semnificație specială, iar creștinii respectă o serie de tradiții și obiceiuri.

Deniile se săvârșesc seara în Săptămâna Mare, însă, pentru început, să aflăm care este originea acestui cuvânt și ce înseamnă, de fapt. Cuvântul „denie” vine de la slavonescul „vdenie” și înseamnă slujbă nocturnă. În funcție de zonă, deniile au diferite denumiri. De exemplu, în Transilvania se numesc „patimă”.

Doar AȘA nu vei fi dat afara de la locul de muncă! Asta te scapă de schimbările AI

Când se poate suspenda plata pensiei. Situațiile rare care pot lăsa un pensionar fără venituri temporar

Fosta iubită a lui Liviu Dragnea, din nou în vizorul presei! Ce a făcut Irina Tănase...

MM Stoica i-a surprins pe toți: „E cel mai bun din...

Deniile ilustrează momentele dramatice legate de patimile lui Iisus Hristos. Toate sunt importante, însă două dintre ele au o semnificație aparte.

Citește și: Săptămâna Mare: tradiții, obiceiuri și credințe. Marți, ultima zi în care creștinii mai pot face acest lucru până la Paște

În cursul zilelor de luni, marți și miercuri, preoții oficiază Liturghia darurilor sfințite. Joia Mare este una dintre cele mai importante zile din această săptămână și se oficiază Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia.

Joia Mare amintește de ritualul spălării picioarelor și de momentul în care Iisus a spălat picioarele celor 12 ucenici, înainte de Cina cea de Taină. Starețul este cel care spală picioarele monarhilor în mănăstiri.

În Vinerea Mare nu se săvârșește Sfânta Liturghie. În schimb, dimineața se scoate Epitaful din Sfântul Altar și se așază pe o masă, în mijlocul bisericii, cu Sfânta Cruce în față.

Tot în Vinerea Mare, însă seara, se oficiază slujba Prohodului Domnului, moment în care se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf. După, preoții așază Epitaful pe Sfânta Masă din Altar, acolo unde va rămâne până în miercurea din ajunul Înălțării Domnului.

De asemenea, deniile se țin și în alte momente din anul bisericesc. Sunt slujbe care se țin de dimineață, numite utrenii sau seara, după slujba obișnuită de seară.

Citește și: Ce nu ai voie să faci în săptămâna Floriilor. E păcat mare, spun preoţii

Rugăciune pentru Săptămâna Patimilor

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumne­zeul nostru, Care ai plâns pentru La­zăr și lacrimi de întristare și de mi­lostivire ai vărsat pentru dânsul, pri­mește lacrimile mele. Cu Pătimirile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sân­gele Tău, curățește sângele meu și a­mes­tecă în trupul meu mireasma tru­pului Tău cel de viață făcător.

Fie­rea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să în­dulcească amărăciunea cu care potriv­nicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de po­trivnici. Preasfintele Tale mâini, piro­nite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pier­zării, precum a făgăduit preasfântă gu­ra Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu păl­muiri și cu scuipări, să umple de strălucire fața mea cea întinată în fă­ră­delegi. Duhul Tău, pe care l-ai în­cre­dințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin ha­rul Tău.

Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moște­nirea lor. Nu am lacrimi mângâie­toa­re, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumești, și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite și nu poate să se înfier­bânte cu lacrimile dra­gostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hris­toase, Dumne­ze­ule, Vistie­rul bu­nă­tăților, dă­ruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndu­rerată, ca să pornesc cu tot sufletul în cău­tarea Ta; căci fără de Tine mă voi în­străina de tot binele. Dă-mi, așadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine închi­­puirea icoanei Tale.

Te-am părăsit, Doam­ne; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhov­nicească. Numără-mă între oile turmei Tale prea­alese. Hră­nește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este să­lașul Tău și se vede într-însa strălu­cirea descoperiri­lor Tale. Strălu­cirea Ta este mângâierea și odihna celor care s-au ostenit pentru Tine în ne­cazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mân­tuitorului nos­tru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.