Toți o cunosc pe frumoasa artistă Alexandra Stan, însă nu multă lume știe ce studii are, de fapt, îndrăgita cântăreață. Iată, așadar, ce studii are artista Alexandra Stan.
Fără doar și poate, Alexandra Stan este una dintre cele mai îndrăgite artiste de la noi din țară, dar nu numai. Aceasta a devenit cunoscută la începutul anului 2010, după ce a lansat piesa ”Lollipop”, care a spart toate topurile muzicale. Apoi, au urmat și alte melodii cu ajutorul cărora aceasta a ajuns să fie cunoscută și peste hotare.
Alexandra Stan s-a născut în Constanța, însă de mică își dorea să ajungă cântăreață. Astfel, muzica a fost marea sa iubire, însă cu toate acestea, nu s-a pregătit pentru a merge pe un asemenea drum. Ea nu are studii în domeniu, dar asta a simțit că își dorește să facă.
Pe numele ei real, Alexandra Ioana Stan, aceasta știe cum să se facă remarcată de fiecare dată. Și nu de puține ori, ea a reușit să-și șocheze fanii cu aparițiile sale de pe rețelele de socializare.
Însă chiar dacă este extrem de apropiată de fanii ei, nu mulți sunt cei care știu ce studii are vedeta. Ei bine, vă anunțăm noi. Alexandra Stan a studiat la Facultatea de Management Andrei Șaguna. Astefel că dacă se va decide vreodată să se lase de muzică, vedeta ar putea oricând să se reprofileze.
Alexandra Stan s-a născut pe data de 10 iunie 1989, în Constanța. Ea este o solistă vocală și compozitoare din România. A lansat single-ul „Lollipop (Param Pam Pam)” spre finalul anului 2009. Această melodie a avut un impact în România la începutul anului 2010, urcând în topurile radiourilor și ajungând până pe locul 18 în Romanian Top 100.
Al doilea său single, „Mr. Saxobeat”, s-a bucurat de un succes internațional enorm, devenind rapid un hit. S-a vândut în aproape 1.000.000 de exemplare în mai puțin de un an, ajungând în top 5 în peste 20 de țări, cum ar fi Noua Zeelandă, Marea Britanie și în top 30 în Australia, Canada și Statele Unite. Solista a lansat albumul de debut în august 2011, numit Saxobeats.