18 apr. 2023 | 14:16

Ce spune soția lui Alin Chirilă despre strategiile de la Survivor 2023. Motivul pentru care totul este o provocare pentru el. „Trădarea asta l-a destabilizat” EXCLUSIV

Monden
Ce spune soția lui Alin Chirilă despre strategiile de la Survivor 2023. Motivul pentru care totul este o provocare pentru el. „Trădarea asta l-a destabilizat” EXCLUSIV
Ce spune sotia lui Alin Chirila despre strategiile luptatorului de la Survivor 2023

Loredana, soția lui Alin Chirilă, și cei doi copiii nu ratează nicio ediție Survivor, unde urmăresc evoluția eroului lor în lupta pentru supraviețuire din jungla Dominicană. Pe lângă foame și probele fizice din concurs, care nu sunt deloc rezonabile, înțelegerea cu restul concurenților pare cea mai dificilă.

Alin Chirilă, propus spre eliminare la Survivor 2023

În interviul exclusiv acordat pentru Playtech Știri, soția lui Alin Chirilă a comentat schimbările de strategii atât ale luptătorului MMA, cât și ale celorlalți Războinici.

Loredana ne-a mai spus că este cea mai mare perioadă în care ea și Alin au stat departe unul de celălalt și că speră ca „lupul singuratic” să reziste cât mai mult timp la Survivor, deși în episodul din această seară difuzat la Pro TV, este nominalizat pentru eliminare de către Robert, cel care a câștigat colanul de imunitate.

Loredana este mândră de evoluția lui Alin Chirilă la Survivor și de faptul că nu și-a încălcat principiile de viață. Survivor este difuzat de luni până miercuri, de la 20.30, pe Pro TV. Episoadele de la Survivor pot fi urmărite în avans pe Voyo.ro.

Cum te descurci cu copiii în perioada asta, când Alin este la Survivor? Cine te ajută?

Mă descurc. De copii am grija singură, nu mă ajută nimeni. Pe băieți i-am crescut noi doi, Alin și cu mine, fără alt ajutor. Avem doi băieți cuminți și foarte atașați de noi.

Ce părere ai despre ultimele discuții ivite între Războinici, când s-au simțit trădați, ca urmare a nominalizării lui Dan Ursa de către Alin? Practic Alin a rămas fără „bisericuța” – Moromete, Robert, Luci.

Dacă dați firul înapoi, o să constatați că Alin nu a format niciodată bisericuțe și nici nu a făcut parte din vreuna.

În toată această perioadă, el a încercat să fie persoana de acasă, o persoană sinceră care spune ceea ce simte și gândește. De aceea, uneori, cei din competiție nu au fost de acord cu el.

Loredana: „Alin este obișnuit să se bazeze doar pe el, ca atunci când intră în cușcă”

Ți se pare riscantă strategia pe care a adoptat-o? Practic și-a pus în cap colegii. De ce crezi că a acționat așa?

Pentru Alin, faptul de a participa într-un concurs în care să facă echipă cu cineva este o situație nouă. Este o provocare.

În viața de zi cu zi, el practică un sport individual. Intră în ring el singur și cu adversarul. Noțiunea de sport de echipă este ceva nou. Alin este obișnuit să se bazeze doar pe el, ca atunci când intră în cușcă. Pot doar să presupun că acesta este motivul.

Citește și Drama lui Alin Chirilă de la Războinici îți va rupe sufletul. A plâns la Survivor 2023 când și-a amintit prin ce a trecut

Loredana: „Trădarea asta l-a destabilizat. Alin nu este capabil de răutate”

Care crezi că sunt punctele forte ale lui Alin în această competiție? Dar punctul slab?

Punctul foarte este tocmai faptul că este sincer și se concentrează în tot ceea ce face în această competiție.

Are viteză pe traseu, abilitatea de a se adapta situațiilor și condițiilor grele din junglă și găsește resurse pentru a merge mai departe.

Punctul slab este acela că el încearcă să fie bun și ceilalți se folosesc de asta. La un moment dat, el s-a bazat 100% pe echipa lui și, ulterior, a aflat că i s-au ascuns lucruri, decizii. Toți știau, doar el nu.

Probabil, trădarea asta l-a destabilizat. Ceea ce pot spune este că Alin nu este un om rău. Nu este capabil de răutate.

Care este primul lucru pe care vrei să îl faci împreună cu Alin, după ce se întoarce din Republica Dominicană?

Să ne petrecem timpul împreună cu copii noștri. Băieții îi duc dorul. Deși sunt mai bine de patru luni de când este plecat la Survivor, acasă, totul se învârte în jurul lui Alin.

Toată ziua vorbim despre el și ceea ce se întâmplă la Survivor. Pentru Alin, familia înseamnă: Denis, Nicholas și eu, soția lui  .

Alin povestea că voi ca și cuplu ați avut foarte multe încercări. Cum le-ați depășit? Ne poți detalia?

Este firesc ca în atâția ani să existe și momente mai grele. Le-am depășit împreună, de fiecare dată, în principal datorită copiilor și, în aceeași măsură, datorită dragostei pe care o avem unul față de celălalt.

Cât timp există comunicare, poți să depășești multe greutăți.

Cum l-ai cunoscut pe Alin? Cine a făcut primul pas?

Ne-am cunoscut într-un club. Alin lucra acolo, iar eu ieșisem cu fetele. Bineînțeles, primul pas l-am făcut eu.

Loredana: „Este cea mai lungă perioadă din viața noastră în care stăm departe unul de altul”

Perioada aceasta în care Alin este la Survivor este cea mai lungă în care ați fost departe unul de celălalt?

Da. Este cea mai lungă perioadă din viața noastră în care stăm departe, atât de mult, unul de altul. În trecut, datorită sportului, el a mai fost plecat câte o lună în Anglia, la meciurile lui de MMA.

Dar vorbeam însă zilnic la telefon, comunicam, știam unul de altul. Era mult mai simplu.

Ce l-a motivat pe Alin să participle la această luptă de supraviețuire?

Alin a ajuns să participle la Survivor din dorința fiului cel mare, Denis. El s-a tot uitat, anul trecut, la Survivor și a zis că și-ar dori să îl vadă pe tatăl lui în competiție.

Și tot Denis, când a văzut că au început înscrierile la Survivor l-a bătut la cap pe Alin să meargă să se înscrie. Așa a fost.

Citește și Kamara, eliminat de la Survivor România! Declaraţiile făcute de concurent, surprinzătoare: „Am plecat de acasă cu gândul de a câştiga”

În această periodă, tu te ocupi și de afacerile imobiliare și de cele în construcții?

Da, în acest moment, cât timp Alin se află la Survivor, mă ocup de firma de construcții.

Ce hobby-uri ai?

Hobby meu este sportul, cum altfel. Îmi place fitness-ul, îl practic și ador să mă antrenez și să antrenez. Am urmat cursuri și am devenit antrenor de fitness. Așadar, suntem o familie de sportivi.

Loredana: „Sunt foarte mândră de Alin pentru că nu și-a încălcat principiile de viață”

Ce planuri aveți după reîntregirea familiei? Ai programat o escapadă în doi sau în formulă extinsă, alături de copii?

Momentan, luni, marți și miercuri ne uităm la televizor. La câte schimbări au loc la Survivor e destul de dificil să îți faci planuri.

Așa că stăm cu gândul îndreptat către Alin și sperăm să reziste cât mai mult „lupul nostru singuratic”. Să fie în primul rând sănătos și să gestioneze situațiile cum consideră mai bine.

Sunt foarte mândră de el că nu și-a încălcat principiile de viață. Alin este un om dintr-o bucată! Când se va întoarce acasă, probabil că o să plecăm undeva, în familie, alături de copii. Vom fi din nou toți patru.

Parteneri
Secretul pe care nu multe gospodine îl știu. Când se adaugă usturoiul în piftie pentru un rezultat delicios
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Vânt puternic, ploi și ninsoare abundentă, de Crăciun. Vremea de care ne era dor, de Sărbători
EVZ.ro
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews
Decizie pentru Călin Georgescu. George Simion a dat vestea despre alegerile prezidențiale din 2025
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
ANUNȚUL MOMENTULUI în POLITICĂ! CIOLACU a CONFIRMAT
Mediaflux
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews.ro
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro