Ce simptome a avut, de fapt, Cove după ce a fost testat pozitiv. Vedeta de la Pro TV, dezvăluiri în premieră
Gabriel Coveșeanu (46 de ani) a anunțat luni că s-a infectat cu noul coronavirus. Testul a ieșit pozitiv înainte de Crăciun. Vedeta PRO TV se află în izolare, la domiciliu. Noi detalii despre starea sa de sănătate.
Cove, dezvăluiri despre starea sa de sănătate. Cu ce simptome s-a confruntat
Îndrăgitul prezentator de la ”Vorbește lumea” a intrat în direct, în emisiunea de la PRO TV, pentru a-i povesti colegei sale de platou, Adela Popescu, despre cum se simte și cum își petrece timpul în izolare. După ce a cântat câteva versuri din melodia lui Ion Suruceanu, ”Ce seară minunată”, semn că are o stare bună de spirit, a intrat în subiect, descriind publicului ce simptome a avut până acum.
„Am avut un pic nasul înfudat. Dacă vrei, a fost ca cea mai ușoară răceală pe care am avut-o. Dar asta mă bucură. Îmi dau seama că sistemul meu imunitar funcționează în parametri normali. Sigur, și vitaminele au ajutat. Nu am ajuns încă la antibiotice. Pe de altă parte, am avut timp să mă odihnesc, lucru prielnic. Nu am apucat să fac asta în ultimii ani ca acum, cum am făcut-o în aceste zile. Dacă vrei, trecând într-o natură mistică, este un semn de undeva să mă liniștesc și să am grijă de mine”, a spus acesta în urmă cu câteva momente.
„De mai bine de zece zile sunt în izolare”
Vedeta PRO TV s-a izolat de restul familiei sale încă de la primele bănuieli că ar putea avea COVID-19. „Pe scurt, povestea e următoarea. Înainte de Crăciun, pentru că o bună prietenă a simțit că aveam nasul ușor înfundat a zis nu ar fi bine să îți faci tu un test să vezi cum stai pentru că poate ai de gând de Crăciun să-ți vizitezi părinții, familia și așa mai departe.
Am făcut un test în urma căruia am ieșit pozitiv. Fix din momentul ăla m-am izolat de toată lumea. De mai bine de zece zile sunt în izolare. Partea bună în toată povestea asta este că, din fericir,e nu am avut niciun simptom grav, exceptând acel nas înfundat care a ținut vreo două trei zile și o ușoară tuse seacă. În rest, nu am avut nicio altă problemă, nu m-a durt nimic”, a povestit el deunăzi.
- Gabriel Coveșeanu este actor, terminând Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică IL Caragiale în anul 1996. A fost căsătorit cu Maria Movileanu, de care a divorțat în 2010, iar din 2013 are o relație cu Florentina Ene.