02 nov. 2021 | 16:55

Ce sentință au primit tinerii care au furat mâna unei tinere moarte, deoarece nu puteau să-i scoată inelul de pe deget

News
Ce sentință au primit tinerii care au furat mâna unei tinere moarte, deoarece nu puteau să-i scoată inelul de pe deget
Ce sentință au primit tinerii care au furat mâna unei tinere moarte, deoarece nu puteau să-i scoată inelul de pe deget

Doi tineri dintr-o comună din Mehedinți, ambii în vârstă de 19 ani, au profanat mormântul unui femei care și-a pierdut viața într-un accident de circulație. Totul s-a întâmplat în comuna Pătulele.

Doi tineri au profanat un mormânt dintr-un cimitir pentru a fura un inel

Potrivit anchetatorilor, cei doi tineri au intrat în cimitir în noaptea de 23 spre 24 noiembrie 2020 și au profanat mormântul unei asistente medicale. Aceasta și-a pierdut viața într-un accident de circulație, în anul 2015, la doar 28 de ani.

Tinerii au furat tot ce au găsit în sicriu, adică bani și câteva bijuterii din argint. Aceștia nu au reușit să-i scoată inelul de pe mâna femeii decedate, așa că i-au tăiat pur și simplu mână. Ulterior, au aruncat-o într-o gură de canal. Potrivit instanței, tinerii au filmat întreaga scenă.

Când a aflat ce s-a întâmplat, mama femeii decedate a povestit cu lacrimi în ochi șocul prin care a trecut.

”A venit poliția acasă și mi s-a spus că a fost profanat mormântul fetei. Am intrat în casă să îmi iau medicamentele când am auzit. Avea mâna furată. Avea un colier de argint, o brățară și un inel, toate de argint.

Când am aflat, am mers la cimitir. A venit multă poliție. Eu nu am putut să stau. Mi-a venit rău. A murit de 5 ani și nu se poate odihni în liniște. Hoții știau că fata mea purta bijuterii”, a precizat, îngrozită, femeia.

Sentință definitivă pentru tinerii care au profanat un mormânt

Oamenii legii i-au găsit repede pe suspecți. În urma perchezițiilor, a fost descoperită mâna defunctei într-o canalizare, acolo unde fusese aruncată de cei doi făptași.

”În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și profanare de morminte. Persoanele în cauză au fost reținute, pe bază de ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, iar instanța de judecată a dispus arest preventiv pentru 30 de zile. Cercetările continuă, sub stricta coordonare a procurorului de caz”, a declarat Andreea Rădoi, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți.

Dosarul celor doi a ajuns în fața magistraților de la Judecătoria Vânju Mare. Aceștia i-au condamnat pe tinerii vinovați la 11 luni de închisoare. Pe de cealaltă parte, inculpații au considerat că pedeapsa este prea mare, așa că au făcut apel la Curtea de Apel Craiova. Instanța s-a pronunțat pe data de 27 octombrie 2021.

„Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii Creţu Ionuţ şi Şchiopu Alexandru Mirel împotriva sentinţei penale nr. 76 din data de 02.04.2021 pronunţată de Judecătoria Vânju Mare în dosarul nr. 3060/332/2020. În baza art.72 C.p deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului Creţu Ionuţ durata arestării preventive de la data de 02.04.2021 la zi. În baza art.275 alin.2 C.p.p obligă fiecare din inculpaţi la 300 lei cheltuieli judiciare statului…. Definitivă”, a fost decizia magistraţilor de la Curtea de Apel Craiova.

Parteneri
Ce a găsit fratele Mădălinei Manole la mormântul artistei, de Crăciun
Redactia.ro
Ce e bine să ții mereu în portofel ca să ai prosperitate. Așa vei atrage bogăția și fericirea în viața ta
Click.ro
DOCUMENT. Forma finală a „ordonanței trenuleț”. Măsurile de austeritate pregătite de Guvern
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
După 2 soții, acum se iubește cu un bărbat! Cum i-au surprins fotografii pe cei doi. Imaginile fac înconjurul internetului / FOTO
Unica.ro
Irinel Columbeanu, în lacrimi de Crăciun. Cadoul emoționat pe care l-a primit
EVZ.ro
Când vor avea loc alegerile prezidențiale din 2025. A fost stabilit noul calendar
Spynews
Avocata lui Călin Georgescu aruncă bomba. Decizie pentru candidatul la prezidențiale: Vorbim despre lovitura de stat
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: "Tot sistemul de protecție al casei e inventat de mine"
Avantaje
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE în MAGAZINE! Plata cu CARDUL s-a MODIFICAT
Mediaflux
Când vor avea loc alegerile prezidențiale din 2025. A fost stabilit noul calendar
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro