Ce secret a ținut ascuns Ion Țiriac, de fapt. E ireal câți copii poate să aibă
Ce secret a ținut ascuns Ion Țiriac, de fapt. Miliardarul român a avut o viață ce ar putea deveni, oricând, subiect de film. Fostul jucător de tenis, poreclit „Contele Dracula” de presa internațională, a fost însurat o singură dată, cu fosta handbalistă Erika Braedt. El a devenit, însă, tatăl a 3 copii, cu două femei diferite, dintre care cel mai cunoscut este iubitul Soranei Cîrstea, Ion Ion. Ion Țiriac a dezvăluit, cu ceva vreme în urmă, că ar avea, de fapt, mult mai mulți copii, dar nerecunoscuți oficial.
Ce secret a ținut ascuns Ion Țiriac, de fapt
Ce secret a ținut ascuns Ion Țiriac, de fapt. Omul de afaceri e cotat ca fiind al treilea cel mai bogat român, cu o avere estimată la 7,2 miliarde de lei, aproximativ 1,44 miliarde de euro. Miliardarul ajuns la 82 de ani are reputația unui om dur, care n-a fost văzut zâmbind niciodată, cel puțin în public.
Ion Țiriac a câștigat 22 de turnee ca jucător de dublu, inclusiv un Grand Slam, în 1970, la Roland Garros, alături de Ilie Năstase. Dar a fost și jucător de Top 10, la simplu. Înainte de tenis, a practicat tenisul de masă și hocheiul pe gheață, fiind chiar component al naționalei României de hochei ce a participat la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Innsbruck, în 1964.
Imaginea lui Ion Țiriac a fopst mereu asociată cu cea a unor personaje puternice, sângeroase și fascinante, totodată. A primit numeroase porecle de-a lungul timpului, de la „Buldozerul din Brașov”, la „Ginghis-Han” și „Contele Dracula”. Iar viața personală și-a ținut-o pe cât posibil departe de ochii opiniei publice.
E ireal câți copii poate să aibă
Ion Țiriac a fost căsătorit o singură dată, între 1963-1965, cu handbalista Erika Braedt. Căsnicia s-ar fi rupt, a povestit Jean Maurer, fiul fostului demnitar comunist Ion Gheorghe Maurer, din cauza infidelității soției. Aceasta ar fi avut relații cu Ionel Drâmbă, primul campion olimpic român la scrimă, dar și cu regizorul Sergiu Nicolaescu.
Oricum ar fi fost, Ion Țiriac n-a mai dorit, după acea experiență, să mai ducă în fața altarului vreo femeie. Dar a avut numeroase relații. Cele mai importante au fost cu femeile care i-au dăruit cei 3 copii recunoscuți oficial până acum. Pe americanca Mikette von Issenberg a cunoscut-o în 1974. Aceasta a fost cea care i l-a dăruit pe Ion Țiriac Jr.(45 de ani). În 1994 a întâlnit-o pe jurnalista egipteană, Sophie Ayad, care i-a adus pe lume pe Karim (23 de ani) și Ioana (20 de ani).
Ion Țiriac a declarat, însă, cu ceva timp în urmă, că ar mai avea 30 de copii nerecunoscuți oficial. Afirmația a fost făcută la un post argentinian de radio, Rosario 3. El a mai spus că le va lăsa acestora averea sa, împărțită în mod egal.
„Am trei copii oficiali și 30 neoficiali. Cred că merită cu toții să aibă dreptul la aceeași parte (n.r. – din avere) ”, a declarat Ion Țiriac, citat de ziare.com.
Singurul regret al miliardarului
Cu toate acestea, într-un interviu recent, Ion Țiriac mărturisea că singurul regret pe care-l are este acela că nu și-a putut face o familie adevărată.
„Singurul lucru pe care totuși pot spune că îl regret este că nu mi-am putut face o familie adevărată. Să merg la serviciu la 8 dimineața, să termin la 17, să am 20 de copii care să alerge în jurul meu și așa mai departe. Pentru că eu am fost tot timpul cu mai puțin talent și cu mai multă muncă.
Am încercat întotdeauna să fiu un pic mai bun mâine decât azi. Și asta, la un moment dat, preia controlul asupra ta. Și asta înseamnă că nu îți poți împărți timpul”, a declarat Ion Țiriac, citat de ziare.com.
Ion Țiriac a vândut recent turneul de la Madrid, contra unei sume ce oscilează, conform presei economice, între 200 și 250 milioane de euro. El are de gând să investească într-o competiție ATP care să se desfășoare în București, așa cum a existat turneul „Nastase-Tiriac Trophy” în perioada 1993 – 2016.