Ce se va întâmpla după moartea Prințului Philip. Planul secret al familiei regale s-a aflat

de: Alexandra Chivu
09 04. 2021

Prințul Philip al Marii Britanii, consortul Reginei Elisabeta a II-a, s-a retras din viața publică în aprilie 2017. Cu o zi înainte de anunț, Ducele de Edinburgh a participat la inaugurarea unei arene de cricket. Acesta a fost internat în spital în 17 februarie, după ce a acuzat stări de rău câteva zile la rând. Starea sa nu are legătură cu noul coronavirus. Luând în considerare vârsta onorabilă, cât și statul, cetățenii se gândeau cu îngrijorare la inevitabil, anume o posibilă perioadă neagră pentru Marea Britanie. Dar cum regii importanți ai lumii au atât viața, cât și moartea planificate, drumul prințului Philip către cele sfinte este deja scris.

După moartea Prințului Philip va fi activată ”Operațiunea Forth Bridge”

Prințul Philip a murit azi, 9 aprilie 2021, la onorabila vârstă de 99 de ani. Operațiunea reprezintă o procedură complexă strictă care va intra în vigoare după decesul ducelui de Edinburgh, care în câteva luni, în 10 iunie 2021, putea atinge venerabila vârstă de 100 de ani. Planul stabilește toți pașii care trebuie urmați, de la doliu național până la pregătirile și activitățile funerare.

Palatul Buckingham va face tristul anunț care va fi dat mai întâi Asociației Presei și BBC. În trecut, s-a întâmplat ca populația să fie anunțată când un membru regal se afla pe patul de moarte. În cazul ducelui nu este de așteptat să se ofere și alte amănunte.

În cele ce urmează, după tragedie, Lordul Chamberlain se va consulta cu prim-ministrul și împreună vor ține cont de dorințele specifice ale reginei cu privire la anunțul decesului. Cu certitudine va fi dat publicității un comunicat la câteva momente după tragicul eveniment. Însă, dacă moartea survine în timpul nopții, mesajul trebuie făcut în dimineața următoare, la ora 8.

Țara va intra într-o perioadă de doliu național, ceea ce înseamnă că trebuie respectate o serie de reguli, cum ar fi coborârea tuturor steagurilor în bernă sau că toți prezentatorii de știri și oamenii care vor apărea pe micile ecrane să moarte ținute negre. De asemenea, în timpul pregătirilor pentru înmormântare, regina nu va onora nicio îndatorire regală.

2011: A fost operat de urgență după ce a acuzat dureri în piept

Familia regală britanică a trecut printr-un moment dificil chiar în ajunul Crăciunului anului 2011. Prințul consort Philip a fost operat de urgență după ce a acuzat dureri în piept. Aflat intr-un spital din Cambridge, regalității i s-a montat un stent pe o arteră din apropierea inimii. Medicii au descris intervenția ca fiind invazivă, iar prințul s-a refăcut repede și nu s-a aflat niciodată în pericol. În schimb, și-a petrecut Crăciunul în spital.