Ce se va întâmpla cu regina Camilla după ce regele Charles va muri. Totul a fost stabilit. Unde va locui

de: Ștefan R. Apostol
04 09. 2024

Din păcate, se pare că starea de sănătate a actualului suvern britanic nu este una bună, ca urmare a bolii de care suferă. În acest context există multe semne de întrebsare, iar una dintre ele face referire la ce se va întâmpla cu regina Camilla după ce regele Charles va muri. Conform unor surse apropiate familiei regale, se pare că totul a fost stabilit, inclusiv unde va locui.

S-a aflat ce se va întâmpla cu regina Camilla după ce regele Charles va muri

Vestea că regele Charles al III-lea are un fel de cancer a declanșat o sumedenie de întrebări pe ambele maluri ale Atlanticului. Unul dintre scenarii este ca regele bolnav să decidă să abdice și să se îngrijească de sănătatea sa, punând imediat în centrul atenției pe fiul său cel mare și primul în ordinea succesiunii la tron, prințul William.

Realitatea pare a fi și mai complicată, deși Charles își va fi expus cu siguranță dorințele pentru soția sa în detaliu, monarhul în exercițiu, în acest caz regele William, spun surse apropaite, ar putea controla în cele din urmă cât de mult sau cât de puțin rol va avea regina Camilla în ultimii ani.

Cu toate aceste aspecte puse în discuție, conform unor alte surse apropiate de Casa Regală, s-a aflat ce se va întâmpla cu regina Camilla după ce regele Charles va muri.

„Regina consort Camilla ar păstra în continuare acest titlu, la fel cum Regina Mamă (mama Reginei Elisabeta a II-a) a păstrat acest titlu până când a murit la vârsta de 101 ani”, spune Joe Little, redactor-șef al revistei „Majesty”.

Totul a fost stabilit, inclusiv unde va locui regina Camilla

Conform sursei, s-ar fi stabilit și unde va locui regina Camilla, fiind vorba de o proprietate situată pe domeniul regal Windsor, la puțin peste 5 km sud de castel. Este vorba despre Royal Lodge, un loc care a avut mai mulți rezidenți din familia regală britanică.

Royal Lodge, actuala reșeință a prințului Andrew

În prezent, regele Charles ar dori ca fratele său mai mic, prințul Andrew, căruia i s-au retras drepturile regale, să părăsească incinta, pentru a se instala acolo regina Camilla.

„Este la discreția viitorului suveran (n.r. Prințul William), cu siguranță, dar sunt sigur că regele și-ar fi exprimat clar dorințele în această privință”, spune aceeași sursă.

William ar putea decide dacă va avea un rol în familia regală

Joe Little mai spune în aceeși declarație că Regina consort, atunci când noul rege sau noua regină nu este fiul sau fiica lor de sânge, este mai greu de spus ce viață vor duce. Cu alte cuvinte, viitorul rege ar putea decide dacă regina Camilla va mai avea sau nu vreun rol în cadrul Familiei Regale:

„Presupunerea mea este că regina consort Camilla își va păstra probabil rolurile caritabile legate de alfabetizare și violența domestică.

Ar putea fi un șef onorific al regimentelor militare. Dar toate acestea vor fi rezultatul multor discuții cu noul monarh.”

Mai trebuie menționat că ultima dată când un membru al familiei regale britanice a folosit titlul de regină consort  a fost acum aproape 200 de ani, după moartea regelui William al IV-lea.

Când acesta a murit în 1837, el și văduva sa, regina Adelaide, nu au avut copii care să urce un moștenitor. Nepoata sa, regina Victoria, a urcat pe tron, iar regina Adelaide a devenit regină consort.