Ce se va întâmpla cu berea care ar fi trebuit să fie vândută la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar | Anunț oficial
Campionatul Mondial de Fotbal 2022 este o ediție atipică din mai multe puncte de vedere. Se dispută iarna, iar marile competiții inter-cluburi au fost oprite, este cea mai scumpă din istorie, după ce a costat 220 de miliarde de dolari, iar, în plus, alcoolul este interzis. Singura firmă care avea dreptul să vândă bere în Qatar a aflat cu două zile înainte de festivitatea de deschidere că lucrurile s-au schimbat. Acum a anunțat ce va face cu toată berea care ar fi trebuit să o vândă pe durata acestei competiții.
Ce se va întâmpla cu berea care trebuia vândută la Campionatul Mondial
Se știe că în Qatar consumul de alcool nu este permis, dar cu toate acestea FIFA a semnat un contract cu un singur producător care să furnizeze bere pe toată durata Campionatului Mondial de Fotbal 2022. Cu 48 de ore înaintea de primul meci, totul s-a schimbat. Radical! Forul mondial a anunțat că nu se va putea consuma alcool în Qatar, așa că și berea respectivă a fost interzisă. Se vinde doar bere fără alcool, iar în zonele unde se adună fanii licoarea este destul de scumpă: 65 de lei o doză de 500 de ml, după cum a transmis corespondentul special playsport.ro.
Budweiser a anunțat ce se va întâmpla cu berea pe care ar fi trebuit să o vândă la acest turneu final. Producătorul american a transmis că va dona întreaga cantitate echipei care va câștiga titlul mondial: „O nouă zi, un nou tweet. Echipa câștigătoare va primi berile. Cine se va impune?”, a fost anunțul companiei pe pagina de twitter.
Sigur că această decizie a fost gândită îndelung de departamentul de marketing, dar să nu credeți că vor ieși în pagubă. Producătorul are un contract de 75 de milioane de dolari cu FIFA, pentru acest turneu final și acum vrea să-și recupereze banii în instanță.
Să nu uităm că exită totuși o portiță pentru cei care vor să bea băuturi alcoolice: bilete de 22.000 de euro.