30 dec. 2021 | 21:47

Ce se va distribui gratuit în școlile din România, începând cu toamna lui 2022

Social
Ce se va distribui gratuit în școlile din România, începând cu toamna lui 2022
O altă formă de educație sexuală în școli

Un nou proiect legislativ, propus de USR-PLUS, devine înainte de a fi promulgat, un subiect controversat. Inițiatoarea proiectului, deputata USR Oana Țoiu, spune că proiectul de lege „Împreună pentru fete” prevede acordarea unor tichete sociale pentru procurarea de absorbante și tampoane fetelor din medii defavorizate.

O altă formă de educație sexuală în școli

Deși proiectul inițial, de educație sexuală în școli, a cam eșuat, un alt proiect a primit avizul favorabil în Camera Deputaților. Proiectul, demarat de deputata USR-PLUS Oana Țoiu, vrea să învețe tinerele fete cum să folosească absorbantele și tampoanele. Proiectul este făcut, mai ales pentru tinerele fete care trăiesc în medii defavorizate, spune Oana Țoiu.

„Este mai scump pentru fete să stea în şcoală şi copiii României sunt cei mai supuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială din întreaga Uniune Europeană. Cu asta creşte şi riscul ca fetele vulnerabile să lipsească câteva zile pe lună de la şcoală. Au nevoie de produse de igienă gratuite, în şcoli, ca să poată avea parcursul constant.

Fără sincope şi o cursă lunară să recupereze ce au pierdut, parcurs care să le ajute să promoveze bacalaureatul. De un an lucrez cu parlamentari din ţările care deja fac asta, din Scoţia şi Noua Zeelandă, şi cu organizaţiile din teren care asigură informare şi produse gratuite.”, declară deputata USR-PLUS Oana Țoiu.

Valoarea tichetelor sociale va fi de 15 lei

Conform conținutului proiectului, cu aviz favorabil din partea Camerei Deputaților, prevede acordarea unor tichete sociale, sub forma de vouchere, toate în valoare de 15 lei fiecare.

Oana Țoiu: „Ar costa mai puţin de 1 milion de euro!”

Conform inițiatoarei, proiectul ar urma să intre în vigoare, începând cu anul viitor, și va fi aplicat, în special, în mediile defavorizate, unde educația eexuală și de igienă este una precară.

„Începând cu toamna anului 2022, ar costa mai puţin de 1 milion de euro. Acesta este, de exemplu, bugetul anual al Institutului Levantului, despre care nimeni nu ştie ce face şi ce valoare aduce dincolo de o slujbă pentru un fost preşedinte de ţară.

O şefie pentru el sau micşorarea riscului de abandon şcolar pentru 100.000 de fete anual, asta ar trebui să fie o alegere simplă. Începem cu fetele vulnerabile şi când economia îşi va reveni ne propunem să extindem la acces direct în şcoli pentru oricare fată care are nevoie în acea zi”, a mai declarat Oana Țoiu, conform HotNews.

Proiectul propus de Oana Țoiu a fost deja aprobat în plenul Senatului tacit, deci fără dezbatere publică. După avizul favorabil din Comisia de specialitate din Camera Deputaților, se așteaptă ca la prima ședință pe anul viitor, proiectul de lege să fie aprobat, și ulterior promulgat de președinte.

Parteneri
Iubita lui Silviu Prigoană, dezvăluiri incendiare după moartea milionarului. Ce decizie au luat copiii afaceristului
Redactia.ro
Unde se află comuna din România unde se spune că au fost ascunse tone de aur. Tunelurile duceau la cea mai mare comoară
Click.ro
Un avion militar rus a fost detectat în apropierea spaţiului aerian britanic. „Ursul” e cel mai mare bombardier strategic al lui Putin
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Fă-ți pufuleți acasă. E simplu și rezultatul va fi gustos
EVZ.ro
Probleme în familia Ancăi Serea! Unul dinte băieții ei a ajuns la spital: ”Dureri mari în piept” | FOTO
Spynews
Legenda muzicii s-a stins. A scris istorie cu melodiile sale. Românii își iau adio de la o mare stea
Capital.ro
Imagini din casa lui Silviu Prigoană. E o fortăreață! Camerele copiilor arată ca în filmele SF. Tot confortul și mai mult de atât
Avantaje
Adriana BAHMUȚEANU, SCANDAL CU POLIȚIA în cimitir. ”Ai țipat și ai fost agresiv. Am să te reclam"
Mediaflux
Războiul continuă! Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dinte, martorul lui Laurentiu Reghecampf
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Ce făceau jucătorii din Kosovo în timp ce tricolorii îi așteptau pe teren. Imaginile de la vestiar au devenit virale în online
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro