Ce se sărbătorește de Sfânta Maria Mică. Tradiții și superstiții din popor
Mâine, 8 septembrie, se sărbătorește Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, una dintre cele mai mari sărbători ale Ortodoxiei și cea mai mare sărbătoare a toamnei, cu multe tradiții, obiceiuri și superstiții. În acest articol, noi vi le vom prezenta pe cele mai populare.
Când e nașterea Maicii Domnului
În tradiţia creştină există o legendă potrivit căreia Drepţii Ioachim şi Ana, părinții Fecioarei Maria, deși înaintați în vârstă, își doareau foarte mult un copil. Cum încercările de o viață nu au dat roade, rugăciunea a rămas singura lor speranță.
„Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi suntem urgisiţi de Dumnezeu. Iată, eu mă duc în munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar, doar se va milostivi şi ne va da şi nouă un copil“, i-a spus Ioachim soției sale.
La rândul ei, Ana se ruga acasă: „Doamne, Atotţiitorule, Cela ce numai cu cuvântul ai făcut cerul şi pământul şi toate câte se văd. Dă-mi şi mie roadă pântecelui meu şi nu mă lăsa să fiu de ocară între oameni, că de voi naşte fiu sau fiică, îl voi închina Ţie cu toată inima, şi-l voi da să slujească în biserica slavei Tale“.
Cei doi au așteptat în tăcere răspunsul lui Dumnezeu, care le-a răsplătit credința. Așadar, Tatăl din ceruri le-a ascultat rugile fierbinți, dăruindu-le un odor cu o chemare dumnezeiască, o menire sfântă printre oameni.
Așa a venit pe lume fiica Părintelui Ceresc, Mama Fiului şi mireasa Duhului Sfânt, Împărăteasa tuturor Sfinţilor, sprijinitoarea păcătoşilor, atotputernica ajutătoare şi rugătoare pentru toţi oamenii, Maica îndumnezeirii şi mântuirii, mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită decât serafimii, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care ne miluieşte pe noi, notează libertatea.ro.
Sfanta Maria Mică este pe 8 septembrie
Întreaga creștinătate sărbătorește mâine, 8 septembrie, prima dintre cele patru sărbători închinate Fecioarei Maria: Praznicul Naşterii Maicii Domnului. În cultura populară, acest eveniment religios poartă denumirea de Sfânta Maria Mică. Întrucât cifra opt reprezintă simbolul veşniciei, al vieţii fără de sfârşit, sărbătoarea a fost rânduită în ziua a opta din Anul Nou Bisericesc (an început de la 1 septembrie).
De asemenea, mâine se aniversează onomastica persoanelor care poartă numele Sfintei Fecioare Maria.
Tradiții și superstiții de Sfânta Maria Mică
Așadar, în data de 8 septembrie bărbații nu fac treabă în gospodărie și nu meșteresc, iar femeile nu cos, nu calcă și nu spală rufe. De asemenea, se pune că în preajma acestei sărbători nu este bine să se aprindă focul în casă, indiferent cât de frig ar fi, căci aduce ghinion și boală.
Mai merge vorba că în fiecare casă trebuie să fie câte o candelă aprinsă, care are menirea de a alunga spiritele rele.
În cazul în care gătești înainte de Sfânta Maria Mică, oala cu mâncare se va vărsa și îi va arde pe copii. În ceea ce îi privește pe bărbați, aceștia se vor lovi dacă vor face treabă. Mai mult, aceia care nu şi-au adunat plante medicinale înainte de celebrarea nașterii Maicii Domnului nu trebuie să mai facă acest lucru pentru că acestea îşi pierd puterea tămăduitoare.
În tradiția populară se mai spune că în această zi – 8 septembrie – rugăciunile celor care își doresc cu adroare un copil sunt mai ascultate ca oricând, motiv pentru care femeile care nu pot da naștere pruncilor trebuie să ceară Domnului dezlegarea pântecelor, iar El le va asculta cererea.