A început numărătoarea inversă până la momentul în care intrigile ce i-au ținut pe români cu sufletul la gură în fața micului ecran ajung la final. Au apărut primele informații despre ce se va întâmpla în ultimele episoade din Clanul. Se pregătește o surpriză uriașă pentru fani, o apariție fabuloasă în celebrul serial de la Pro TV.
După patru sezoane ce i-au ținut pe fanii producției cu sufletul la gură, se apropie momentul în care povestea spusă de serialul Clanul va ajunge la final și vom afla cum se va încheia parcursul fiecărui personaj, care vor fi învingătorii, ce alianțe vor rezista.
Iulică ajunge la Magda și Sofia. Cele două au o singură dorință: să afle unde este ascuns Pelicanu. Urmează să aflăm dacă Iulică va alege să îl apere pe cel căruia i-a fost mereu alături sau să își pună propria viață pe primul loc.
„Doamne Sofia și Magdo, eu știu unde-i Pelicanu, nu pot să zic că nu știu, dar nu pot să trădez. Pe lumea asta, atât am avut și eu: un om care i-a păsat să-mi facă și mie bine – pe Pelicanu. Și eu dacă mă apuc acuma să-l vânz, mai pui eu capul liniștit pe pernă? Nu mai pui.”
„E frumos cum gândești, Iulică, se numește loialitate și e pe cale de dispariție în zilele noastre. Doar că sper că tu ești conștient că dacă nu ne spui unde este Pelicanu, tu nu mai pui capul pe pernă niciodată. Tu nu mai ieși viu de aici. Și vin și te întreb: merită Pelicanu atâta sacrificiu?”, îl va întreba Sofia.
Te-ar putea interesa și: Mădălina Craiu, dezvăluiri din culisele serialului Clanul. Care sunt momentele critice: „Nu poți să o scoți la capăt” VIDEO EXCLUSIV
Se pregătește o surpriză colosală: întâlnirea a două povești puternice: Clanul și Groapa. Un personaj important își face apariția în noul episod: Zina Vlahu, interpretată magistral de nimeni alta decât actrița Maria Buză.
„E greu de pătruns în Groapă! Nu trece nimic de mafia de acolo și Bebe e înțeles cu ei. Sandu Vlahu e Dumnezeu acolo”, va spune, fără nicio speranță, Magda, dorindu-și să afle informații despre pașii pe care urmează să îi facă Bebe.
Sofia, însă, care o știe pe Zina Vlahu, îi va cere ajutorul.
„Aici nu e ca la București. Aici bărbatul e capu! Și hotărârile el le ia. El a știut mereu ce face și a fost bine cum a gândit el”, le va explica Zina Vlahu.
Te-ar putea interesa și: Silviu Mircescu, dezvăluiri despre ultimele episoade din Clanul: “A trebuit să filmăm 7 ore într-o biserică” VIDEO EXCLUSIV