Măsurile pe care Occidentul a început să le ia împotriva Rusiei, în urma războiului pe care Vladimir Putin l-a declarat Ucrainei, îi preocupă pe cetățenii ruși. Recent, aceștia au început să ia cu asalt bancomatele din Moscova în căutate de numerar, temându-se de o posibilă devalorizare a monedei naționale. Imaginile spun totul.
Civilii din Moscova și cele mai mari orașe ale Rusiei au năvălit asupra bancomatelor din țară pentru a scoate cât mai mulți bani lichizi, de teama prăbușirii monedei naționale a Rusiei.
Pe rețelele sociale au fost surprinse cozi kilometrice de oameni, care încearcă, în mod disperat, să retragă cât mai mult numerar, potrivit celor de la Financial Times.
Se pare că foarte multe sucursale ale băncilor internaționale au rămas fără dolari americani până la orele prânzului în ziua de joi, 24 februarie, când Putin a ordonat invazia împotriva Ucrainei.
După ce țările UE și aliații occidentali au luat anumite măsuri pentru a reduce capacitatea băncii centrale ruse de a-și folosi rezervele în valută și au hotărât să retragă unii creditori ruși din sistemul global de plăți SWIFT, cetățenii din Moscova au revenit la bancomatele băncilor, pentru a scoate cât mai mulți bani gheață.
Rușii au retras de la bancă nu doar ruble, ci și valută, precum dolari și euro, gândindu-se că nu vor mai putea face plăți prin cardurile Mastercard și Visa.
„Rușii de rând fac azi cozi imense la bancomate să retragă bani, probabil de mâine rubla se va prăbuși, iar băncile rusești se vor sufoca.
Cred că Occidentul trebuia să aplice sancțiuni și mai dure și mai rapid.”, a scris un internaut, în dreptul unui video dintr-un centru comercial, unde zeci de ruși stăteau la o coadă kilometrică la bancomat.
Cetățenii ruși sunt extrem de îngrijorați de problemele economice care le pasc țara, în urma conflictului armat dintre Rusia și Ucraina.
„Am retras bani la începutul acestei situații și o să merg din nou să caut un bancomat acum. Pentru că vreau să am bani pentru o lună în cazul în care există probleme tehnice cu cardurile. Am avut deja probleme la plata unui taxi cu Google Pay ieri.
Cred că banca mea nu este sancționată și mă îndoiesc că banii mei vor dispărea cu totul, dar există riscul să nu pot cumpăra mâncare. Pur și simplu nu știm la ce să ne așteptăm de la guvern. Nu pot prognoza, așa că vreau să am bani la dispoziție.” a declarat Ekaterina, o locuitoare a Moscovei, potrivit surse citate.
Banca Centrală a Rusiei a căutat soluții pentru a-i calma pe cetățenii Moscovei, asigurându-i că vor furniza, în continuare, lichiditate în ruble, fără limită a sumei pe care băncile doresc să o împrumute.