Ce se întâmplă, de fapt, în palatele sultanilor care au harem. Cum se cosumă momentele intime din camerele secrete

Haremul înseamnă ”loc interzis” și a ajuns să fie sinonim cu tot soiul de imagini care fluctuează de la un pardis al plăcerilor carnale, la o închisoare a femeilor care au ajuns pe mâinile otomanilor sau a arabilor. Însă ce este adevărat și ce nu din poveste?

Ce se întâmplă, de fapt, în palatele sultanilor care au harem

Despre harem s-au păstrat foarte puține detalii. De altfel, căsătorii multiple se întâlnesc în diferite timpuri și părți ale lumii, de la faraonii egipteni la împărații Chinei și până la liderivi africani. Ele se fac în ambele sensuri. În timp ce oamenii cunosc mai mult forma poligonă, sub forma haremurilor la musulmani, în multe regiuni din Tibetul de azi se practică căsătoriile poliandre, femeile căsătorindu-se cu frații soțului ei.

Haremul este o formă de organizare socială asemănătoare familiei. Fiecărui musulman, religia îi dă voie să-și ia patru soții cu care să locuiscă. Dar în cazul sultanilor, pe lângă soții mai existau și concubine, cadâne și sclave, de un număr impresionant. Haremul de la Topkapi a fost extins după incendiul din 1665, are un spital, spălătorie, 2 moschei, chioșcuri și 300 de camere, pe lângă alte servicii.

Haremul otoman avea reguli stricte

Haremul otoman avea o serie de reguli stricte și clare. El făcea parte integrantă din sistemul de robi, pe care se bazează întreaga societatea otomană, nu doar cea a Palatului Imperial. De menționat, este că Palatul Sultanilor era centrul guvernării statului otoman. Guvernatorii, comandanții militari și toți ce aveau autoritate imperială veneau din Palat și erau servitorii sau robii sultanului.

Robii datorau totul sultanului, de aceea legăturile cu familia creștină sau de altă religie decât cea islamică erau retezate. Copiii erau recrutați la vârste fargede, doar de la familiile de o altă religie decât cea musulmană. Dreptul de viață și de moarte asupra robilor îl avea doar sultanul. Fiecare dintre acești indivizi avea propria șansă de a deveni o personalitate pe criterii de merit.

De roabe se ocupa un eunuc. Prin anul 1475 erau 400 de femei sclave în Palatul de la Topkapi, care treceau printr-un proces de instruire. În tradiția otomană, se obișnuia concubinajul alături de sclave, concomitent cu mariajul legal pentru reproducere. Dar și sclavia concubinajului presupunea folosirea sclavelor femei pentru reproducere, dar acești copii proveniți din relațiile cu concubine nu erau recunoscuți pentru moștenire. Așadar, între soțiile și concubinele din Harem există întotdeauna competiție.

Pozițiile femeilor în harem

Puterea femeilor din harem era direct exercitată în pozițiile pe care le ocupau, putând accede la titlul de ”sultan kadin”, ceea ce le consolida poziția în harem.

Atunci când ajungeau la palat, fetele erau novice, dar sub supravegherea kahya kadin-ei ele deveneau femei rafinate. Femeile din harem erau încurajate să se dezvolte în diverse direcții. Novicele dobândeau apoi diverse ranguri: câriye, şagird, gedikli (fecioare în așteptare) şi usta. Din ultima categorie erau cele alese pentru a ajunge în patul sultanului. Dintre ele erau alese cele patru soții, care deveneau cadâne. Dacă o favorită năștea un băiat, devenea baș-kadin, bucurându-se de întâietate între celelalte femei și primind chiar și un apartament separat pentru ea și copiii ei.

Un statut special îl aveau și soţiile canonice, luate de sultani dintre fiicele diverșilor conducători străini. Acestea ajungeau direct în vârful ierahiei, însă sultanul putea să aibă o altă favorită.

Rvenind însă la Suleyman Magnificul, istoricii vorbesc despre influența pe care o sclavă ruteană, pe nume Roxelana, o manifestă asupra sultanului, devenind Hurrem Sultan, soție oficilală, fapt care nu se obișnuia, fiind favorizată împreună cu copiii ei. Aceasta îl va influența mult pe Suleyman, iar haremul capătă o putere tot mai mare. Cea care stăpânea haremul era mama sultanului, valide sultan. Eunucul se afla în aceeași relație de subordonare față de valide-sultan, precum eunucul alb față de sultan. Iar după moartea mamei sultanului, prima cadână devenea conducătoarea haremului.

Eunucii negri asigurau paza haremului

Dar femeile nu aveau să-l întâlnească oricum pe sultan, ci să se ascundă când auzeau papucii de casă ai săi. Nu era permis ca sultanul să se îndrăgostească de o novice. Recrutarea și ieșirea din serviciul direct al sultanului erau procese continue. Numai cele mai dotate și mai talentate ajungeau să fie prezentate sultanului.

Paza haremului era asigurată de eunucii negri, care erau capturați din Egipt, Abisinia sau Sudan și erau transportați pe Marea Mediterana către târgurile de sclavi din Mecca, Medina, Beirut, Izmir sau Istanbul. Toți eunucii, albi sau negri, erau castrați înainte de a ajunge pe piețele de sclavi întrucât în zonele islamice operația era interzisă. Eunucii negri se ocupau de paza haremului, iar cei albi făceau parte din administrația Palatului și se ocupau de robii băieți.

Eunucul negru avea obligația de a acompania fiecare femeie în interiorul dormitorului sultanului și era practic singurul bărbat care intra liber în harem pentru orice fel de urgență nocturnă. Pedepsea orice femeie din harem acuzată de crimă, ducând-o la locul de execuție, punând-o în sac și aruncând-o în Bosfor, pe malul căruia era situat palatul Topkapi.