Ce se întâmplă dacă nu te speli 2 zile. La ce riscuri îți expui corpul, fără să ai habar

de: Alexandru Ramnic
30 06. 2021

Dacă mergi pe idee că puțină mizerie nu a omorât pe nimeni, ar fi bine să te gândești de două ori la asta, deoarece corpul uman este gazda a zeci de bacterii și fungi care după o nespălare pot deveni periculoase pentru organism, chiar și după o perioadă scurtă de timp.

Ce se întâmplă dacă nu te speli 2 zile

În epoca medievală îmbăierea era văzută ca un desfrâu, ea fiind evitată pe motive religioase și nu e de mirare că pe atunci epidemiile de ciumă erau o adevărată problemă în întreaga Europă. Dar riscul ca cei din jur să te evite din cauza mirosului este ultimul care ar trebui să te sperie întrucât există probleme mult mai grave care pot pune în pericol sănătatea. Oamenii au aproape 1.000 de tipuri de bacterii și alte 40 de tipuri de fungi, potrivit The Mirror.

Și chiar dacă nu ai un organism care transpiră des, asta nu înseamnă că nu te murdărești, întrucât, cu timpul, vei intra în contact cu aceste bacterii care te pot îmbolnăvi.

Mirosurile neplăcute pe care le emană un corp care nu a mai făcut duș de câteva zile sunt gaze eliminate de bacteriile care se hrănesc cu proteinele și acizii grași din organism. Aceste bacterii pot produce până la 30 de tipuri de mirosuri urâte.

Cum faci duș corect, de fapt

Dușurile sunt indicate în fiecare zi, însă ele nu ar trebui făcute cu apă fierbinte și nici nu trebuie să stai în cadă mai mult de 15-20 de minute. Spre exemplu, apa prea fierbinte poate reduce nivelul de uleiuri esențiale din piele, de care acest organ are nevoie ca să se mențină hidratat. Astfel, apa caldă deschide porii, fapt ce produce o mică decompensare, mai exact, inabilitatea organismului, mai ales a sistemului circulator, de a funcționa corect. De asemenea, este indicat să nu stai în apă fierbinte prea mult timp, cinci sau șase minute fiind suficiente, după care te poți spăla apoi pe corp cu apă călduță.

O atenție deosebită trebuie acordată și ștergerii corpului. Deși multe persoane au tendința de a se șterge cu un prosop într-o manieră foarte viguroasă, dacă acel prosop este uscat, este posibil ca pielea să se irite și, în timp, să se înăsprească. Prin urmare, un sfat ar fi ca după ce te speli pe corp cu un prosop moale, folosind mișcări circulare. Astfel, vei îndepărta ușor umezelea de pe corp, fără a freca pielea.