24 oct. 2020 | 15:03

Ce se întâmplă dacă mănânci în timp ce lucrezi. Specialiștii trag un mare semnal de alarmă

Știri generale
Ce se întâmplă dacă mănânci în timp ce lucrezi. Specialiștii trag un mare semnal de alarmă
Femeie care mănâncă la birou

Mâncăm din fugă, în mers, fie în picioare, pe stradă, și, pe lângă faptul că nu avem cele trei mese importante ale zilei, ajungând ca seara să mâncăm tot ce poate fi comestibil și ne iese în cale, preferăm să ne îngreunăm și cu un alt obicei care ne poate crea probleme serioase: mâncatul la birou. Deși pare că s-ar încadra în parametri normali, pliindu-se pe imaginea descrisă de medici: mâncat la masă, cu tacămuri, atenția nu pică pe centrul de interes, lucru asupra căruia specialiștii ne atrag atenția.

Mâncatul la birou, obicei dăunător. Specialiștii trag un semnal de alarmă

Cu siguranță i s-a întâmplat oricui să mănânce dintr-un bol mare de paste sau chiar și cu salată, în timp ce se uită la un videoclip pe Youtube sau citește o prezentare Powerpoint. Deși pare eficient, salvând timp și împușcând, astfel, doi iepuri dintr-o lovitură, de fapt, acest obicei poate duce la excese alimentare în timp, ducând la creșterea în greutate.

Motivul? Când ești atent la altceva în afară de mâncare, nu îți mai dai seama când se instalează senzația de sațietate. Continuând să mănânci până când simți că ai exagerat, deja te vei simți greu, balonat sau poate vei avea chiar senzație de greață.

Ce se întâmplă dacă mănânci în timp ce lucrezi. Specialiștii trag un mare semnal de alarmă

Om care mănâncă o pizza în fața televizorului

Nutriționiștii recomandă să îți porționezi de la început mâncarea și să nu folosești un recipient mare. Un alt sfat este să încerci să te ridici de pe scaun la prânz și să mănânci în altă cameră. Iar recomandarea esențială rămâne să lași laptopul sau telefonul la birou, mâncând departe de tehnologie.

Regulă de aur în alimentație: împărțirea aportului caloric zilnic în mai multe mese

Greșeala cea mai frecventă este că oamenii mănâncă o dată, maximum de două ori pe zi, de cele mai multe ori în a doua parte a zilei. De altfel, modelul tipic al omului modern este că nu mănâncă dimineața, nu mănâncă la prânz, urmând a mânca seara pentru tot restul zilei. În consecință, kilogramele în plus se acumulează. Corect ar fi ca oamenii să mănânce trei mese pe zi și câteva gustări intermediare, măcar două. În felul acesta, îi oferim organismului energie în mod sistematic și el va funcționa în parametri optimi, nu în criză, ca atunci când îi dăm de mâncare o dată pe zi, fiind setat să acumuleze acea energie pe care i-o oferim.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cum dau autoritățile apă la moară fanilor teoriei conspiraționiste Chemtrails
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Al Bano a spus ce s-a întâmplat în noaptea în care fiica lui, Ylenia Carrisi, a dispărut: „Acesta e dramaticul adevăr!”
Unica.ro
Restructurări masive în 2025. Se anunță un an nebun. Toată lumea strânge cureaua
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
S-a dat ordin de la UE. Intră în vigoare din ianuarie. Devine obligatoriu în toate statele
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
ALERTĂ AERIANĂ în România! Armata a DETECTAT o ȚINTĂ de mici dimensiuni
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro