Ce se întâmplă cu turneul lui Ion Țiriac de la Madrid. Miliardarul a făcut marele anunț
Ion Țiriac este patronul turneului de la Madrid. Acest turneu reprezintă o competiție foarte importantă în circuitul feminin, dar și în cel masculin.
Ce se întâmplă cu turneul lui Ion Țiriac de la Madrid
Ion Țiriac a explicat și de ce costurile de organizare au fost mai mari în acest an, comparativ cu edițiile precedente.
”Spre norocul nostru, Madridului îi merge mult mai bine decât Europei în general. De la ultimul oraș în Europa, a ajuns cel mai acătării din punct de vedere al numărului infectaților. Vor fi măsuri extraordinare, vor fi costuri peste costuri. Mă costă mult mai mult acum anul acesta, cu 50% din capacitate.
Socoteala e că trebuie să angajez undeva între 1500 și 2000 de oameni mai mult pentru acest turneu. Un turneu are foarte multe costuri. Nici partenerii nu prea mai plătesc tot, nu vor să plătească, pentru că nu mai sunt la fel de mulți spectatori. Dar serviciile trebuie date”, a declarat Ion Țiriac, pentru GSP.ro.
Menționăm că în 2020, turneul de la Madrid a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus. În sezonul acesta însă, arenele sunt deschise la 50% din capacitate.
WTA Madrid reprezintă un turneu de categorie 1000. El se desfășoară pe zgură și este dotat anul acesta cu premii totale în valoare de 2.549.150 de euro.
Trofeul turneului de la Madrid este reprezentat de o statuie de 43 cm înălțime, având o greutate de 7,5 kg. Turneul are în componență 33 de diamante și 96 de piese în formă de rachete de tenis, pe ele fiind inscripționate numele ultimilor 10 câștigători ai turneului, dar și numele celor mai importanți sportivi ce au în palmares mai multe trofee de Grand Slam.
Simona Halep, la turneul de la Madrid
Simona Halep, în vârstă de 29 de ani și numărul 3 WTA, o întâlnește pe Elise Mertens, în vârstă de 25 de ani, numărul 16 WTA, în optimile de finală ale turneului de la Madrid. Acest meci se joacă azi, pe terenul Manolo Santana, nu mai devreme de ora 14:00 a României. Meciul este programat după duelul Karen Khachanov – Kei Nishikori, care va începe la ora 12:00.
„Am întâlnit-o deja de câteva ori, știu cum joacă. Va fi dificil pentru că mereu intră în teren, stă pe linia de fund și îi place să lovească tare mingile”, a spus Simona Halep despre rivala sa.
De altfel, Simona Halep nu a avut emoții în turul secund al turneului. Ea a învins-o cu 6-0, 6-4, pe chinezoaica Saisai Zheng, iar în optimile de finală, așadar va da peste belgianca Elise Mertens.