Ce se întâmplă cu taxele românilor, în pandemie. Florin Cîțu a făcut anunțul momentului

Ce se întâmplă cu taxele românilor, în pandemie. Florin Cîțu a făcut anunțul momentului
Românii nu vor plăti taxe mai mari

România este într-o criză financiară acută, motivul acesteia fiind pandemia în care ne aflăm. Peste toate astea puterea de cumpărare a românilor a scăzut, iar companiile sunt în pragul falimentului. Deficitul bugetar este unul însemnat, iar banii la buget din ce în ce mai puțin. Întrebarea dacă vor fi măriri de taxe și impozite, în acest context este pertinentă. Ministrul Florin Cîțu a adus câteva clarificări în acest sens.

Românii nu vor plăti mai mulți bani

Bugetul României este în acest moment unul de austeritate. Asta dacă luăm în calcul ultima perioadă de criză. În tot acest timp, din ce în ce mai multe companii au ajuns în pragul falimentului.

Companii falimentate, încasări spre deloc, bani către bugetul de stat, plătiți prin taxe și impozite spre zero. Cam asta este situația în acest moment. Atât analiștii financiari, cât și românul de rând se întreabă dacă va plăti din 2021 taxe și impozite mai mari. Ministrul Florin Cîțu a făcut câteva clarificări pe această temă, declarând:

”PNL nu introduce taxe și impozite, nu va introduce taxe nici anul următor. Orice ar spune propaganda plătită a socialistilor despre noi, nu introducem taxe, din contră. Cea mai mare dovadă că nu introducem taxe  este că am început anul cu eliminarea taxelor impuse de socialişti.”, a declarat Florin Cîțu.

În toată această perioadă, din lipsa de activitate, banii către bugetul de stat nu au putut fi plătiți la timp, și s-au acumulat datorii mari către stat. Era și firesc să se întâmple așa, atâta timp cât România a fost în lockdown pentru o bună bucată de vreme. Și pe marginea acestui subiect, destul de delicat, finanțistul Florin Cîțu a declarat că:

”După discuţiile cu mediul de afaceri, data limită pentru reeşalonarea datoriei acumulate de la începutul stării de urgenţă şi până în 25 octombrie, era 15 decembrie. Voi propune în şedinţa de  guvern, prelungirea până la 15 ianuarie. Mediul de afaceri spune că are nevoie de mai mult timp şi vom cere prelungirea datei limită”, a mai declarat ministrul.

Programul de guvernare PNL nu pe creştere de taxe și impozite

Este perioada de dinaintea alegerilor parlamentare, și se pune întrebarea dacă asigurările date de Cîțu și de Ludovic Orban, referitoare la taxe, este una populistă sau una cu o bază reală. Cîțu a mai accentuat că ”Programul nostru de guvernare e pe dezvoltare, investiţii, nu pe creştere de taxe.” Domnia sa a dat asigurări că nu vor exista majorări de taxe și nici de impozite, începând cu anul 2021.

”Este foarte important, nu introducem taxe, nu le creştem pe cele care le avem, din contră, eliminăm taxe. Bugetul, pe partea de venituri, estimăm că vom avea în primă lectură sau vom aproba şi oronanta care va fundamenta introducerea facturii electronice din România care va elimina evaziunea.

Italia este ţara care a avut succes. Celelalte sisteme nu neapărat aduc bani la buget, dar fac mai simplă relaţia ANAF cu contribuabilul. Vrem să reducem cozile şi să introducem plata cu clickul.  Pentru anul viitor sunt 3 obiective mari la constructia bugetului: sănătatea, investiţiile şi independenţa financiară a României”, a mai declarat Florin Cîţu.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI