Ce se întâmplă cu salariile bugetarilor în 2021. Florin Cîțu a făcut anunțul momentului
Luni, într-o declarație de presă, premierul Florin Cîțu a anunțat că deficitul bugetar pentru 2021 este de 7% din PIB. Totodată el susține că, în contextul economic actual, acesta nu pune o frână României.
Ce se întâmplă cu salariile bugetarilor în 2021
De asemenea, premierul Cîțu a anunțat că salariile bugetarilor nu vor fi tăiate, dar vor rămâne la valoarea lor din 2020 până la finalul unei analize pe legislația actuală.
”Pentru bugetul pentru anul viitor rămânem la ceea ce am spus și până acum: adepții unei consolidări fiscale, ceea ce înseamnă că vom construi un buget cu care vom veni în Parlamentul României cu un deficit în jur de 7% din PIB, ceea ce arată pe de o parte angajamentul nostru ferm pentru consolidare fiscală, în același timp este un deficit bugetar care în contextul economic actual nu pune o frână economiei.
Am avut discuții despre amânarea ratelor la bănci. Există o decizie a Autorității Europene Bancare că se pot amâna 9 luni. Dar, în acest moment, am găsit o soluție prin care vom putea prelungi pentru anumite categorii această facilitate. În zilele următoare vom avea detaliile.
Ne apropiem de o soluție ca cei care au fost sau sunt afectați de criză să neneficieze de această facilitate”, a declarat premierul.
Nu vor fi tăiate salarii
Totodată, premierul Cîțu a anunțat plafonarea veniturilor pentru bugetari. El a precizat că nu vor exista tăieri de salarii în perioada următoare și că veniturile bugetarilor rămân la nivelul decembrie 2020, urmând a fi făcută o analiză amplă în acest sens.
”Nu vor fi tăiate salarii. În acest moment analizăm dacă legea în vigoare este eficientă. Până atunci, veniturile angajaților rămân la nivelul celor din decembrie 2020, până când vom analiza excepțiile. Legea a fost aplicată greșit în ultimii ani, spun eu”, a adăugat premierul.
„Am avut o ședință de Guvern scurtă, era nevoie de o ordonanță (…) pentru organizarea Guvernului. (…) Apar două ministere noi, sunt câteva agenții care se mută – Agenția pentru digitalizarea României se mută de la Guvern, la minister”, a precizat Florin Cîţu.
Guvernul Cîțu a fost investit cu 260 de voturi ”pentru”
Guvernul Cîțu a fost învestit săptămâna trecută prin votul Parlamentului, după o zi de audieri și dezbateri în plen. Au fost 260 de voturi ”pentru” și 186 de voturi ”împotrivă”.
”Mulțumesc tuturor celor care au votat acest guvern. Le promit și garantez că nu voi înșela niciodată așteptările acestor oameni”, a declarat Florin Cîțu, la aflarea rezultatului votului.