Luni, prim-ministrul României, Ludovic Orban, a afirmat că în situația în care într-o școală cursurile vor fi suspendate din cauza noului coronavirus, un părinte va primi 75% din salariu ca să stea cu copilul acasă, notează Agerpres.
„Dacă apare un caz într-o clasă, automat 14 zile se suspendă cursurile în clasa respectivă, se face anchetă epidemiologică. (…) Dacă apar mai multe cazuri, poate 3-5 cazuri într-o şcoală, se pot suspenda cursurile în şcoala respectivă, pe o perioadă de 14 zile. Pentru asta, noi am prevăzut un act normativ, pe care l-am avut deja în dezbaterea guvernului, prin care am stabilit să acordăm ajutorul care a fost dat în perioada stării de urgenţă, 75% din salariu, pentru un părinte, ca să stea, pe perioada în care sunt suspendate cursurile, cu copilul acasă. Deja ne-am gândit la această variantă”, a precizat Ludovic Orban, la Digi24.
Ludovic Orban
Ludovic Orban a spus că este probabil ca numărul cazurilor de coronavirus să mai crească la copii, care şi până acum, înainte de începerea şcolii, înregistrau un procent semnificativ.
„Trebuie să spunem oamenilor, ca să fie pregătiţi. Dintre românii care s-au îmbolnăvit, procentul elevilor de vârstă şcolară care s-au îmbolnăvit este de 6,3%, fără să fie şcoală. A existat o răspândire a virusului şi pe această categorie de vârstă, în populaţia şcolară. Sigur că riscurile sunt foarte mici”, a mai adăugat premierul țării, Ludovic Orban.
De asemenea, președintele țării a declarat că școala va începe pe 14 septembrie 2020, iar pentru majoritatea elevilor acest lucru înseamnă că vor merge efectiv la unitățile de învățământ. Tot președintele Klaus Iohannis a mai precizat că decizia va fi luată la nivel local, în funcție de trei scenarii care au fpst schițate.
„Decizia se descentralizează, se ține cont de situația din localitate, chiar din școală”, a spus președintele țării.