Ce se întâmplă cu mărirea pensiilor și a alocațiilor încă nu se ştie. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu ar fi corect ca pensionarii să achite întreaga notă de plată a epidemiei de coronavirus. În ceea ce priveşte alocaţiile copiilor măsura trebuie bine cântărită de ministerul Finanţelor şi de Guvern.
Încă nu se ştie dacă creşterea pensiilor şi alocaţiilor se va concretiza. Consiliul Fiscal crede că bugetul României nu ar putea suporta o creştere a pensiilor cu 40% de la 1 septembrie. De asemenea, ministrul de finanțe a recunoscut că mărirea pensiilor nu e văzută cu ochi buni de analiști financiari internaționali, în contextul în care au scăzut deja ratingul de țară al României.
Florin Cîţu, ministrul Finanţelor mai spunea că decizia creşterii pensiiloreste una politică, spunând că banii pentru acest an au fost prevăzuţi în buget, iar deficitul bugetar se va adânci în contextul epidemiei de coronavirus. Pe de altă parte, guvernul este hotărât să crească pensiile, după cum a anunţat premierul Ludovic Orban, dar creştrea ar urma să fie una sustenabilă, astfel încât pensiile să poată fi plătite.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că i s-ar părea nedrept ca pensionarii să achite întreaga notă de plată a epidemiei şi că va ruga guvernul să ia în calcul că pensionarii sunt o categorie vulnerabilă.
Preşedintele a mai spus că majorarea pensiilor este o problemă care trebuie analizată de experţi şi de guvernanţi cu mare atenţie şi că, la jumătatea anului, la rectificarea bugetară, guvernanţii vot trebui să ia o hotărâre.
„Este o chestiune care trebuie analizată cu mare atenţie de guvernanţi şi la momentul în care avem suficiente date, probabil la jumătatea anului pentru rectificarea bugetară de atunci, Guvernul va trebui să ia o decizie fiindcă după jumătatea anului deja lucrurile trebuie să fie foarte bine clarificate, însă vreau să vă spun o chestiune care mă priveşte pe mine – mi s-ar părea nedrept ca pensionarii să plătească întreaga notă de plată a epidemiei.
Eu voi avea rugămintea către guvernanţi ca atunci când se va face analiza să fie o analiză care ţine cont şi de faptul că pensionarii sunt nu doar o categorie vulnerabilă şi sunt şi o categorie de foarte multe ori dezavantajată. Dacă se va putea sau nu se va putea sau cât se va putea este o întrebare la care va trebui să răspundă la momentul oportun Guvernul”, a subliniat preşedintele.
O altă problemă, care trebuie la fel de bine cântărită de Guvern şi ministerul de Finanţe este şi dublarea alocaţiilor pentru copii.
„Recunosc. Şi mie mi-ar plăcea ca românii să primească mai mulţi bani, dar banii trebuie să vină de undeva, trebuie să existe undeva şi acest echilibru trebuie realizat de Guvern şi de Ministerul Finanţelor. Cu siguranţă, la mijlocul anului se va analiza şi această chestiune şi vom primi de la Guvern un răspuns”, a adăugat şeful statului.