Premierul Nicolae Ciucă oferă asigurări românilor că vor avea gaze, chiar dacă se oprește importul din Rusia, după bombardamentele din Ucraina. Situația în Ucraina se înrăutățește pe zi ce trece, iar oamenii fug din calea războiului, în timp ce președintele rus amenință Occidentul cu sancțiuni asemănătoare celor impuse Rusiei. Prim-ministrul român dă asigurări că piața din țara noastră nu va fi afectată de o eventuală oprire a importului de gaze din Rusia.
El a declarat că autoritățile sunt în măsură să furnizeze gaze în continuare, în pofida unei eventuale opriri a importului rusesc. El a verificat vineri stadiul pregătirilor pentru gestionarea măsurilor luate de autorități la frontiera cu Ucraina. În vizită au mai fost miniștrii Afacerilor Interne, Sănătății, Apărării, șeful DSU și președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.
„Actualul conflict de pe teritoriul Ucrainei şi agresiunea Rusiei va afecta puternic România, economic, pe mai multe paliere. Dar e evident că principalul ar putea fi gazul”, spune Corneliu Bodea, Centrul Român de Energie.
Fostul premier al Rusiei, Dimitri Medvedev, a amenințat Europa că va plăti 2.000 de euro pentru o mie de metri cub de gaz, o creștere de patru ori a prețului actual. Postarea lui pe Twitter a venit ca reacție la oprirea proiectului Nord Stream 2 de către Germania.
România produce 80% din gazele pe care le consumă și 20% sunt provenite din import, din Rusia. Prețul la gazele naturale s-a mărit oricum, înainte de conflictul armat din Ucraina. În noiembrie 2021 costa 245 lei /Mwh, iar în ianuarie 2022 prețul a crescut la 357 lei.
„Deja se observă o creştere a preţului. Creşterea e de aproximativ 10-15% faţă de ieri, alaltăieri. Ea poate să crească mult mai mult”, avertizează Corneliu Bodea.
„Norocul nostru e că ne apropiem de primăvară şi am avut o iarnă rezonabilă”, este de părere Silvia Vlăsceanu, expert energie.
„Toate ţările din UE ar trebui să-şi reducă consumul cu 10%. Până când vor găsi soluţii, cu excepţia Greciei şi a Bulgariei”, recomandă Cristian Tătaru, expert energie, conform Observatornews.