17 feb. 2023 | 09:44

Ce se întâmplă cu fiica Oanei Roman după ce vedeta s-a despărțit de Marius Elisei: „Am apelat la ajutor”

Monden
Ce se întâmplă cu fiica Oanei Roman după ce vedeta s-a despărțit de Marius Elisei: „Am apelat la ajutor”
Marius Elisei: „Aia nu mai este familie, aia nu va mai ține mult”

Relațai dintre Oana Roman și Marius Elisei a ajuns, după o lună perioadă de certuri și reîmpăcări la final. Problemele dintre cei doi, deși au încercat să le rezolve, au adâncit și mai mult tensiunile, iar decizia a fost una inevitabilă, în cele din urmă. Numai că, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori atunci când este un copil la mijloc, micuța lor, Isabela, se pare că a suferit și suferă cel mai mult după scandalul și divorțul dintre cei doi. Recent s-a aflat ce se întâmplă cu fiica Oanei Roman după ce vedeta s-a despărțit de Marius Elisei.

Marius Elisei: „Aia nu mai este familie, aia nu va mai ține mult”

După mai bine de 10 ani de relație, în 2022 Oana Roman și Marius Elisei luau decizia de a divorța, iar vestea avea să vină ca un șoc pentru arpopiați și pentru fanii Oanei Roman. Timp de un an de zile, cei doi s-au acuzat reciproc, iar într-un final luau decizia de a mai da o șansă relației lor, poate și de dragul micuței lor Isabela.

Numai că, vorba românească „Ciorba încălzită de multe ori nu-i bună de mâncat”, Oana Roman și Marius Elisei au încercat să-și repare relația și au încercat să-și rezolve problemele. Din păcate lucrurile nu s-a rezolvat, iar despărțirea dintre cei doi a venit ca și o concluzie dureroasă, iar Mircea Elisei explica recent de ce a luat decizia să renunțe:

„Așa este și în căsnicie: dacă ție nu-ți mai vine să intri în casă, pentru că știi ce te așteaptă în casă (taca-taca), ce vei face, te vei duce să mai pierzi încă o oră, două, trei prin oraș, zici că poate a adormit, poate…

Aia nu mai este familie, aia nu va mai ține mult, o familie de genul ăla. Vorbe care dor, dar realitatea e asta. Din păcate, așa am ajuns. Oare ce să fac?”, a scris recent Marius Elisei pe rețelele sociale.

Vezi și: Oana Roman, dezvăluire despre motivele care au dus la divorţ. Ce îi făcea Marius Elisei: „Nu aveam voie”

S-a aflat ce se întâmplă cu fiica Oanei Roman după ce vedeta s-a despărțit de Marius Elisei

Dar, în cazul unui divorț, cel mai mult au de suferit copii, mai ales dacă sunt extrem de atașați de ambii părinți. Din nefericire, este și situația din familia Oana Roman și Marius Elisei, Isabela, fiica celor doi având cel mai mult de suferit, cel puțin așa povestește mama acesteia.

Recent, într-o postare, internauții au aflat ce se întâmplă cu fiica Oanei Roman după ce vedeta s-a despărțit de Marius Elisei, dezvăluind că micuța Isabela merge la psiholog pentru a putea trece, poate, mai ușor peste despărțirea părinților, Oana fiind cea care a scris pe Instagram despre acest aspect dureros din viața Isabelei.

„Suntem bine, dar, într-adevăr, Isa este afectată de situație pentru că ea era obișnuită cu prezența tatălui ei în permanență alături de ea.

Este foarte greu pentru ea și o înțeleg, oricât e de matură și de mare și în cazul ei, da, am apelat la ajutor specializat.

Ea are nevoie să stea de vorbă cu cineva căruia să îi spună lucrurile pe care le simte și pe care mie nu mi le spune așa cum i-ar spune cuiva și culmea este că ea a cerut să meargă să se vadă cu Ana”, a mărturisit Oana Roman pe InstaStory.

Indiferent cât de dureroasă este despărțirea între adulți, cei mici mai ales, vor suferi și vor înțelege lucrurile altfel, și de acea este bine uneori ca micuții să aibă parte de consiliere.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Portretul lui Mihail Neamțu, noul președinte al Comisiei de Cultură. Cunoscut pentru dezinformări și acuzat de propagandă legionară
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Ștefan Hrușcă. Geanina a fost fotomodel și i-a dăruit artistului doi copii, un băiat și o fată
Unica.ro
Schimbări la plata cu cardul. Măsura intră în vigoare joi, 26 decembrie
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Statul vrea banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se achită până la 9.720 lei anual
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Mireasa Confesiuni, sezonul 6. Ce s-a întâmplat la Paris între Daiana și Cristi. De ce relația lor a ajuns în impas după logodnă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro