Ce se întâmplă cu divorțul Claudiei Ghițulescu. Cântăreața are din nou probleme, după ce a aflat că este înșelată

de: Năstase Mirabela
17 01. 2020

Claudia Ghițulescu a luat pe toată lumea prin surprindere toamna trecută, anunțându-și divorțul după cinci ani de relație și doi de căsnicie.

Ce se întâmplă cu divorțul Claudiei Ghițulescu

Deși părea că are o căsnicie solidă cu Marian (42 de ani), iată că lucrurile s-au stricat total, când în viața lor a intrat și o a treia persoană. Așa a aflat cântăreața că soțul ei o trișa cu o domnișoară mult mai tânără decât ea. Deși a depus actele de divorț, acesta se află momentan într-o nouă fază.

O trișa cu o domnișoară mult mai tânără decât ea

Claudia Ghițulescu a aflat relativ repede de aventura soțului ei, iar asta pentru că amanta tinerică a fost total indiscretă.

„Claudia a aflat totul de la prietenii lor comuni, pentru că Alexandra, pe numele ei, se lăuda la toţi amicii lor comuni cu relaţia pe care o are cu Marian, cu ce urma să facă sau ce cadouri îi oferea el. Iar Claudia a aflat destul de repede de la aceşti prieteni, chiar dacă la început nu a crezut. Apoi a deschis ochii şi a văzut că Marian şi Alexandra se aflau mereu în aceleaşi locuri, în acelaşi timp. Şi acest lucru i s-a părut suspect. Aşa a aflat adevărul şi nu i-a convenit deloc”, a povestit, pentru Click!, o sursă apropiată solistei.

sursă foto: Click!

Divorțul se află într-o nouă fază

Chiar dacă cei doi aveau de gând să divorțeze la notar, iată că lucrurile s-au schimbat între timp. “Se amână pronunţarea şi e în procedură de soluţionare. El nu a vrut să vină la notar şi am trecut procesul la judecătorie”, a povestit îndrăgita solistă de muzică populară, potrivit sursei mai sus menționate.

Cu toate acestea, pentru Claudia Ghițulescu nu mai este loc de împăcare: “Niciodată nu mă voi mai împăca cu el. Chiar dacă mă roagă, Dumezeu este sus şi a văzut tot. Poate să-mi pună lumea la picioare, eu nu mă mai împac în vecii vecilor cu el. Pentru mine el nu mai există, nu am niciun sentiment pentru el, nici de iubire, nici de dragoste, este un străin pentru mine, care odată a făcut parte din viaţa mea. S-au întâmplat nişte lucruri de care nici nu vreau să-mi amintesc”, a mai spus Claudia Ghiţulescu, care speră ca acest divorţ să se termine cât mai curând, pentru a-și vedea în continuare de planurile sale. Un semn că artista a trecut peste șocul înșelării este și acela că aceasta și-a făcut câteva retușuri la față pentru a mai șterge câteva riduri de pe chip.