Ce se întâmplă acum cu românul care a pretins că este fiul Regelui Charles al III-lea. Declaraţia care schimbă tot
Odată cu moartea Reginei Elisabeta a II-a, în spațiul public au început să fie din nou prezentate cazurile persoanelor care pretindeau că sunt nepoții săi. Printre acestea se numără și un român care a susținut, în urmă cu doar câteva luni, că este fiul lui Charles. Conaționalul a precizat că are și un test ADN care poate demonstra acest lucru. Află în rândurile de mai jos ce se întâmplă cu românul care a pretins că este fiul Regelui Charles.
„Am acte doveditoare cu ADN că eu aș fi fiul lui Charles”
În luna iunie 2022, Cristian Fideuan, stabilit în Londra, a pretins că este fiul Regelui Charles al III-lea. Totul a devenit public după ce românul s-a filmat în fața Palatului Buckingham strigându-și „tatăl”. Materialul video cu pricina a fost încărcat pe mai multe platforme sociale și a devenit viral în scurt timp.
Românul s-a filmat în fața Palatului Buckingham, unde a susținut că este fiul Prințului de Wales. Acesta din urmă ar fi lăsat-o însărcinată pe mama sa, în cadrul unei vizite pe care ar fi făcut-o la Sighișoara. Din păcate, Regele Charles al III-lea nu ar fi vrut să îl recunoască drept copil legitim. Dovada clară a faptului că e fiul lui Charles ar fi un presupus test ADN.
„Am acte doveditoare cu ADN cum că eu aș fi fiul prințului Charles. Pentru că acum 49 de ani, la Sighișoara, prințul Charles a avut o relație amoroasă cu maică-mea. A lăsat-o însărcinată și nu a vrut să mă recunoască niciodată. Acum, am venit aici la castel pentru a-mi cere drepturile ca fiu. Să mă recunoască ca fiu. Father, father! Papa! Help, help!”, s-a exprimat românul în videoclipul viral.
Ce se întâmplă cu românul care a pretins că este fiul Regelui Charles
Cristian Fideuan este cunoscut pe internet pentru materialele video ironice sau pline de umor pe care le publică. Se pare, însă, că unele publicații ar fi luat în serios spusele românului. Acum, internautul susține că nu este vina lui că a fost luat în serios. Mai ales că are un istoric din acest punct de vedere.
Cristian Fideuan este în plină ascensiune pe rețelele sociale, după ce s-a filmat pretinzând că este fiul Regelui Charles al III-lea. Însă și înainte de acest eveniment, bărbatul obișnuia să posteze videoclipuri amuzante sau diverse farse. Totul cu scopul de a obține cât mai multe like-uri și distribuiri.
De altfel, Cristian Fideuan a recunoscut că filmarea în care pretindea că este nepotul Reginei Elisabeta a II-a a fost publicată cu același obiectiv. În doar 14 ore de la publicare, videoclipul avea peste 1.000 de comentarii și peste 3.000 de reacții.
„Eu am făcut o simplă caterincă. Dacă ei m-au dat cu nemiluita la televizor, eu nu am nicio vină. Eu, pe video, n-am susținut niciodată cum că aș fi fiul tatălui meu (sic!)”, a spus Cristian Fideuan, într-o intervenție ulterioară.