Bărbatul care a ucis cu bestialitate o femeie, pe care a cunoscut-o pe internet, a fost trimis în judecată de procurori și în așteaptă sentința. Criminalul este din Oradea, iar trupul neînsuflețit al femeii a fost găsit în zona Parcului Industrial la ieșirea din oraș.
Potrivit probelor, bărbatul, în vârstă de 43 de ani, și-a cunoscut victima pe rețelele de socializare. După câteva săptămâni, femeia a mers să se întâlnească cu el, la sfârșitul lunii septembrie. Crima a avut loc în plină zi. O cameră de supraveghere i-a înregistrat pe cei doi în timp ce intră pe drumul de la marginea unei șosele, apoi pe o cărare de pământ.
Câteva minute mai târziu, din tufișuri mai iese doar bărbatul. Oamenii legii au fost alertați de către un localnic care se întorcea de la câmp și a văzut trupului victimei pe jos. Anchetatorii spun că trupul femeii era plin de tăieturi.
„Observ că asta-i o tipă, prima dată am gândit că-i beat. Am oprit, puloverul era tras un pic, se vedea burta. Și observ că burta nu mișca”, a povestit șoferul care a găsit cadavrul.
După necropsie, experții au realizat că până și organele vitale aveau urme de răni, așa că femeia nu a avut nicio șansă. Criminalul riscă până la 25 de ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.
În urmă cu câteva săptămâni, un caz asemănător a avut loc în fața unei pensiuni din Sinaia. Femeia a fost ucisă în bătaie de presupusul partener. După ce a lovit-o, agresorul s-a urcat la volan și a plecat de la locul faptei.
Oamenii legii au fost anunțați în jurul orei 16:30 că o femeie a fost bătută în față unei pensiuni și că ar fi rămas inconștientă în urma loviturilor primite. Bărbatul a fugit de la fața locului, însă polițiștii l-au prins la scurt timp, pe raza localității Comarnic.
„Cu ocazia depistării s-a constatat faptul că acesta figurează cu permisul de conducere suspendat și avea o alcoolemie peste limita legala, respectiv 1.40 grame la mie alcool pur în aerul expirat. La fața locului se efectuează cercetarea pentru stabilirea situației de fapt fiind sesizat si Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova”, a mai precizat IPJ Prahova.
Femeia avea 47 de ani, iar agresorul 51 de ani. Aceștia s-ar fi cunoscut pe Facebook și erau la prima întâlnire.