Ce schimbări apar după 1 ianuarie 2021 în Marea Britanie. În ce condiții se va putea emigra
Începând cu 1 ianuarie 2021, guvernul Marii Brtianii va introduce un sistem nou de imigrare care va fi valabil și pentru cetățenii români. Ca urmare a Brexitului, a fost introdus sistemul pe bază de puncte.
În ce condiții se va putea emigra în Marea Britanie de la 1 ianuarie 2021
Ambasada Marii Britanii la București detaliază modul în care românii pot face cerere de viză și ce proceduri pot urma dacă vor să se mute în Anglia pentru a trăi acolo sau pentru a studia ori munci.
Așadar, cetățenii UE care vor să meargă în Anglia înainte de 1 ianuarie 2021 vor continua să beneficieze de drepturile lor conform prevederilor aranjamentelor de tranziție, care permit continuarea libertății de mișcare între Marea Britanie și UE.
Cetăţenii Uniunii Europene care sosesc înainte de expirarea perioadei de tranziție, la 31 decembrie 2020, precum și membrii de familie, vor fi eligibili pentru Programul de Înregistrare a Cetățenilor UE (EU Settlement Scheme). Aceștia vor putea până la date de 30 iunie 2021 să depună o cerere în baza prevederilor acestei scheme.
După 1 ianuarie, cetățenii UE vor putea merge fără vize în Anglia, dar pentru vizite scurte
Conform noului sistem de imigrări, începând cu 2021 Marea Britanie va trata cetățenii UE ca cetățeni care nu au nevoie de viză. Asta însemnând că pot merge în Marea Britanie ca vizitatori pentru o perioadă de șase luni fără a fi nevoie să obțină o viză.
În această perioadă, un vizitator poate intra în Marea Britanie de mai multe ori, însă nu poate ajunge să locuiască efectiv în Marea Britanie prin mecanismul vizitelor repetate sau continue.
Vizitatorii se pot angaja într-o gamă largă de activități, precum mersul în vacanță, participarea la ședințe și conferințe ori participarea la cursuri scurte, însă nu pot munci și nici accesa fonduri publice, potrivit Digi24.
Cei care vor să muncească în Marea Britanie trebuie să ceară viză. Au nevoie de punctaj
Persoanele care vor să stea pe perioade mai lungi de 6 luni, pentru a lucra, studia sau a locui în Marea Britanie, vor fi nevoiți să depună o cerere de viză. Acesta va putea fi depusă pe site-ul GOV.UK, însă va trebui demonstrat că se îndeplinesc criteriile relevante și punctajul necesar vizei pentru care se depune cererea.
Cei ce solicită viza și care au un pașaport biometric vor putea completa cererea, inclusiv confirmarea identității, folosind o aplicație de smartphone. Este posibil ca o parte dintre solicitanți să fie nevoiți să se prezinte la un Centru pentru Cereri de Viză dacă nu posedă pașaport biometric, nu pot folosi aplicația sau cip-ul lor biometric nu poate fi citit.