Meciul tricolorilor contra echipei Suediei a fost un eșec. Ce șanse mai sunt acum pentru echipa României pentru a mai putea ajunge la Euro 2020? Iată singura opțiune pe care o au românii!
Cu toate că a pierdut meciul contra Suediei, România încă mai poate ajunge la Euro 2020. Tricolorii au ratat calificarea directă din preliminarii, dar mai speră la calificarea prin Nations League, timp în care suedezii s-au asigurat pentru turneul final de anul viitor. Cel mai probabil, tricolorii vor juca semifinala în deplasare contra spaniolilor sau islandezilor. Dacă echipa României se va califica, este posibil să joace tot pe teren propriu. În finală, România are ocazia să joace contra Norvegiei, Israelului sau Ungariei. După meciul de aseară, căpitanul tricolorilor a explicat că diferența pe teren a fost făcută de valoare și nu de atitudine. Portarul naționalei crede că există șanse de câștig, astfel că mizează pe un real succes în play-off-ul Ligii Națiunilor. Portarul lui Lyon a susținut că el și colegii săi și-au dorit foarte mult succesul, dar diferența de valoare și-a spus cuvântul în cele din urmă.
„Ne-am dorit să facem mai mult, dar la acest nivel nu contează doar ambiția, ci și valoarea. Iar Suedia ne-a dovedit că ne-a fost total superioară. Calificarea s-a pierdut azi, pentru că a fost meci decisiv, dar de fapt aceasta s-a pierdut pe parcurs”, a spus sursa citată.
”Am fost neputincioși! Suedia a fost mai bună, s-a văzut o diferență foarte mare pe teren. De la portar și până la atacant. De acum vom vedea ce va fi pe viitor, la barajul pentru play-off-ul Ligii Națiunilor. Și Scoția și Islanda sunt echipe de aceeași valoare, asemănătoare. Da, putem să batem și noi anumite echipe”
Ciprian Tătărușanu (Sursa: digisport.ro)