Care este salariul brut pe care l-ar putea avea Laura Codruța Kovesi, dacă va pune în sfârșit mâna pe titulatura de procuror-șef? Fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție ar putea avea o indemnizație de câteva ori mai mare decât în cazul postului precedent ocupat.
Laura Codruța Kovesi rămâne candidatul favorit pentru ocuparea postului de procuror-șef al Parchetului European. Dacă ar câștiga în cele din urmă această titulatură, ar putea lua triplu față de salariul pe care-l deținea în funcția de șefă a DNA. În acest context, ar avea un salariu net aproape de cel al guvernatoruui Băncii Naționale a României și al președintelui Autorității de Supraveghere Financiară din România.
Salariul se stabilește în funcție și de vechime, astfel că fosta șefă DNA ar putea să aibă salariu net de 13.300, 13.700 sau 14.200 euro pe lună ca procuror-șef european, conform profit.ro. Calculele sursei citate sunt estimate pe baza prevederilor instituțiilor Uniunii Europene și pornesc de la un salariu brut de bază care este situat între 16.460 de euro și 17.870 de euro pe lună. Printr-o simplă comparație, președintele Comisiei Europene și cel al Consiliului Uniunii Europene, respectiv Jean Claude Juncker și Donald Dusk, au salariile brute în valoare de 28.000 de euro pe lună. Comisarii posedă un salariu de aproximativ 23.000 de euro pe lună, astfel că salariul brut de bază al președintelui Curții de Justiție a Uniunii Europene este egal cu cel al președinților Comisiei și Consiliului.
Pe lângă salariul net de 13.300, 13.700 sau 14.200 euro, Laura Codruța Kovesi ar urma să aibă dreptul la decontarea de cheltuieli de transport pe ruta București-Luxemburg, de asemenea și retur, în valoare de 1.200 de euro pe an.
Nefiind căsătorită și neavând un copil, Kovesi nu ar putea să beneficieze și de alte drepturi prevăzute de legislația europeană pentru angajații Uniunii Europene. Acestea ar fi fost: indemnizația de familie, indemnizațiile pentru copii sau decontarea unei părți din costurile școlarizării.